S********* D** I********* "***** H***** M****
Recurent ReclamantS***** G********* V*******
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** V*******
Intimat PârâtP******* C****** V*******
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” Mureş. Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” Mureş, în numele membrilor de sindicat Mureşan Nicolaie, Dan Anica, Petri-Takacs Simona, Marcoş Marioara, Radu Chiriţa, Peţca Marinela, Stoica Sorina Emilia, Fărcaş Ovidiu, Ţoţea Simona, Muntean Ana Maria, Edves Oraviţa Marinela, Iordan Elena Livia, Popa Ana, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Gimnazială Viişoara, Consiliul Local al Comunei Viişoara şi Primarul Comunei Viişoara. Obligă pârâţii la reîncadrarea reclamanţilor mai sus menţionaţi pentru perioada 01.01.2010 -12.05.2011, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2008. Obligă pârâţii la calcularea şi plata către aceiaşi reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, pentru perioada în care reclamanţii au fost angajaţii unităţii şcolare pârâte, în intervalul cuprins între 01.01.2010 - 12.05.2011, drepturi care vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective a debitului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Irevocabilă.
Hotarare 878/2013 din 13.06.2013