S* T********** S* P*** A************ J******* S* H**** C****** I****
ReclamantM**** M*****
PârâtAmână judecarea cauzei la data de 11.06.2014 pentru când se va reveni cu adresă reclamantei să arate cât din debitul solicitat reprezintă apă caldă şi cât agent termic urmând a preciza pentru fiecare în parte perioada, având în vedere că pârâtul a fost debranşat de la energie termică la data de 01.11.2012 şi de la apă caldă în luna ianuarie 2014, iar în cererea de chemare în judecată nu se menţionează separat debitul, sub sancţiunea suspendării cauzei prevăzută de art. 242 cod procedură civilă. Se va cita pârâtul cu menţiunea de a prezenta un martor în vederea audierii. Pronunţată în şedinţa publică azi 21 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 21.05.2014Amână judecarea cauzei la data de 21.05.2014 pentru când se va reveni cu adresă reclamantei să comunice dacă blocul în care locuieşte pârâtul a fost debranşat din anul 2012/2013 de la furnizarea energiei termice şi dacă s-a încheiat un proces verbal în acest sens să îl depună la dosar, întrucât fiica pârâtului susţine că ultima dată când au beneficiat de serviciile de furnizare a energiei termnice a fost în iarna anului 2011/2012, iar de la apa caldă susţine că s-a debranşat din luna ianuarie 2014, sub sancţiunea suspendării cauzei, prevăzute de art.242 din Codul de procedură civilă. Pune în vedere pârâtului să prezinte un martor în vederea audierii. Se va cita pârâtul cu copia notelor de şedinţă, reclamanta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi 09 aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 09.04.2014Amână judecarea cauzei la data de 09.04.2014 pentru când se va reveni cu adresă reclamantei să comunice exact care datorii anterioare au fost scăzute din suma de 380 lei achitată de pârât cu chitanţa nr. 05183/22.01.2014, aferente căror facturi emise de reclamantă, cu înscrisuri doveditoare ataşate, cu 5 zile înaintea termenului de judecată. Se va cita pârâtul, reclamanta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi 05 martie 2014.
Incheiere de sedinta din 05.03.2014Amână judecarea cauzei la data de 05.03.2014 pentru când se va emite adresă reclamantei să comunice: - dacă din debitul aferent perioadei solicitate în cererea de chemare în judecată, pârâtul a mai făcut plăţi parţiale, care nu au fost aduse la cunoştinţa instanţei, - să explice motivul achitării penalităţilor, faţă de debitul pretins, astfel cum rezultă din chitanţa nr. 05183 din data de 22.01.2014 în sumă de 380 lei prin care au fost scăzute doar penalităţi şi nimic din debit, penalităţile solicitate în cererea de chemare în judecată fiind mai mici, decât suma plătită cu această ocazie. Se va cita pârâtul, reclamanta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi 05 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 05.02.2014