D**** M*****
InculpatT**** O***
Parte civilăS******** D* A******** A* J******** S*** M***
Parte civilăAdmite cererea formulată de inculpatul D,M şi pe cale de consecinţă: În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului D.M., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.12.2013.
Hotarare intermediara din 18.12.2013În baza art.178 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 art.74 lit.a şi c şi art.76 lit.d C.pen., condamnă pe inculpatul D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de 5 luni închisoare În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a pedepsei pe durata prev.de art.82 C.pen., stabilind 2 ani şi 5 luni, termen de încercare. În baza art.359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art.71 C.pen, interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.pen. iar în baza art.71 al.5 C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii le suspendă şi pe acestea. În baza art.191 al.1 C.pr.pen., obligă inculpatul să plătească suma de 1200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotarare 1596/2013 din 28.11.2013Amână pronunţarea cu privire la tura penală a cauzei pentru data de 28.11.2013, camera 65, ora 14,3 0. Disjunge latura civilă a cauzei. Admite cererea de prelungire a dovezii de circulaţie.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2013respinge cererea de abţinere formulată de către judecător CD, dispune păstrearea termenului acordat de către completul titular
Incheiere abtinere din 15.11.2013Faţă de lipsa procedurii de citare cu SServiciul de Ambulanţă a Judeţului atu Mare, se acordă un nou termen de judecată pentru data de 21.11.2013, sala 65, ora 08:30, pentru când se citează Serviciul de Ambulanţă a Judeţului
Incheiere de sedinta din 24.10.2013Admite cererea de prelungirea dreptului de circulaţie formulată de inculpatul D.M.
Hotarare intermediara din 18.10.2013Admite cererea formulată de inculpatul D.M şi pe cale de consecinţă: În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului D.M , pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.09.2013.
Hotarare intermediara din 19.09.2013Admite cererea formulată de inculpatul D.M şi pe cale de consecinţă: În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului D.M, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.08.2013.
Hotarare intermediara din 21.08.2013