Dosar 8719/193/2013 din 25.04.2013

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8719/193/2013
Data dosar:
25.04.2013
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.03.2014 la ora 08:30

    Complet: PN1
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul PGF, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la data scadenţei, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. art. 41 alin. 2 , art. 74 lit. a , art. 76 lit. d Cod penal din 1968 şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 4 ( patru ) luni închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 4 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 şi art. 84 Cod penal din 1968 care reglementează revocarea beneficiului în cazul săvârşirii, cu intenţie, a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare şi în cazul neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite prin hotărârea de condamnare. Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Geo- Company SRL Botoşani, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Vasile Lupu nr. 94, camera 2, bl. C8, sc. A,et. 1, ap. 3, judeţul Iaşi, să plătească părţii civile Statul Român prin A.N.A.F. Bucureşti suma de 15.395 lei, cu titlu de debit, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate conform art. 120 şi art. 120 ind. 1 Cod procedură fiscală până la achitare integrală a debitului. Obligă inculpatul să plătească statului, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Geo.Company SRL Botoşani, suma de 160 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul pentru avocat din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani (av. Feodorov Andreea - delegaţie nr. 986/2013) din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26 martie 2014.

    Hotarare 876/2014 din 26.03.2014
  • Sedinta din data de 20.03.2014 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 26 martie 2014, ora 14:00. Pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2014
  • Sedinta din data de 24.02.2014 la ora 08:30

    Complet: PN1
  • Amână cauza

    Instanţa dispune repetarea procedurii de citare cu inculpatul la adresa unde domiciliază fără forme legale, respectiv mun. Iaşi, str. Ştefan Procopiu nr. 5, bl. B 1, ap. 32, jud. Iaşi şi cu partea responsabilă civilmente SC Geo&Gin Company SRL Botoşani la sediul social din municipiul Iaşi, str. Vasile Lupu nr. 94, camera 2, bl. C 8, sc. A, et. I, ap. 3, jud. Iaşi, ambele părţi şi prin afişare la uşa instanţei potrivit art. 259 alin. 5 Cod procedură penală, şi

    Incheiere de sedinta din 24.02.2014
  • Sedinta din data de 29.01.2014 la ora 08:30

    Complet: PN1
  • Amână cauza

    Instanţa dispune repetarea procedurii de citare cu inculpatul la adresa unde domiciliază fără forme legale, cu atenţionarea factorului poştal să afişeze citaţia la această adresă, şi prin afişare la Consiliul Local Botoşani potrivit art. 177 alin. 4 Cod procedură penală. Dispune citarea părţii responsabile civilmente SC Geo&Gin Company SRL Botoşani la sediul social în municipiul Iaşi, şi

    Incheiere de sedinta din 29.01.2014
  • Sedinta din data de 05.12.2013 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Instanţa dispune repetarea procedurii de citare cu inculpatul la adresa unde domiciliază fără forme legale, respectiv mun. Iaşi, str. Ştefan Procopiu nr. 5, bl. B 1, ap. 32, jud. Iaşi, şi prin afişare la Consiliul Local Botoşani potrivit art. 177 alin. 4 Cod procedură penală. Apreciază că se impune a se solicita relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani cu privire la denumirea şi sediul actuale ale părţii responsabile civilmente, şi

    Incheiere de sedinta din 05.12.2013
  • Sedinta din data de 11.11.2013 la ora 08:30

    Complet: PN1
  • Amână cauza

    Instanţa dispune citarea inculpatului şi la adresa unde domiciliază fără forme legale (declaraţia de la fila 23 ds. u.p.), respectiv mun. Iaşi, str. Ştefan Procopiu nr. 5, bl. B 1, ap. 32, jud. Iaşi, şi

    Incheiere de sedinta din 11.11.2013
  • Sedinta din data de 16.10.2013 la ora 08:30

    Complet: PN1
  • Amână cauza

    Instanţa apreciază necesar a se face adresă la A.N.P. Bucureşti să ne comunice dacă inculpatul este deţinut în vreun penitenciar din ţară, şi

    Incheiere de sedinta din 16.10.2013
  • Sedinta din data de 12.09.2013 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Instanţa dispune introducea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a SC Geo&Gin Company SRL Botoşani, societate al cărui administrator era inculpatul în perioada în care se reţine săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Se vor solicita relaţii prin intermediul grefierului şef cu privire la sediul societăţii Geo&Gin Company SRL Botoşani, sens în care,

    Incheiere de sedinta din 12.09.2013
  • Sedinta din data de 14.06.2013 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Instanţa apreciază necesar a se solicita relaţii cu privire la domiciliul actual al inculpatului prin intermediul grefierului şef al instanţei, şi

    Incheiere de sedinta din 14.06.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD