B********** V*****
Apelant Parte civilăB********** M* D******** G*******
Apelant Parte civilăB********** M* V***** I*** A********
Apelant Parte civilăB********** D**** V*****
Apelant InculpatS******* J******* D* U****** S** I*** C** N** S******
Intimat Parte civilăRespinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile Berejanschi Mihai şi Berejanschi Irina-Maria, în nume personal, împotriva sentinţei penale nr.233 din 28.11.2013 a Tribunalului Suceava. Obligă fiecare parte civilă apelantă să plătească statului câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Admite apelurile declarate de inculpatul Berejanschi Dănuţ Vasile şi de părţile civile minore Berejanschi Dumitriţa-Georgeta şi B********** V*****-Ioan-Alexandru, prin reprezentanţii lor legali Berejanschi Mihai şi Berejanschi Irina-Maria împotriva sentinţei penale nr.233 din 28.11.2013 a Tribunalului Suceava. Casează, în parte, sentinţa penală sus menţionată, doar sub aspectul laturii civile a cauzei, şi în rejudecare: Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatului la plata dobânzii legale aferentă debitului în sumă totală de 103.000 Euro cu titlu de despăgubiri civile către părţile civile Berejanschi Mihai şi Berejanschi Irina-Maria şi de respingere, ca nefondată, a cererii formulată de minorii Berejanschi Dumitriţa-Georgeta şi B********** V*****-Ioan-Alexandru, prin reprezentanţii lor legali Berejanschi Mihai şi Berejanschi Irina Maria, privind obligarea inculpatului la plata către fiecare dintre ei a sumei de 100.000 de euro cu titlu de daune morale. Admite, în parte, acţiunea civilă exercitată de părţile civile minore Berejanschi Dumitriţa-Georgeta şi B********** V*****-Ioan-Alexandru, prin reprezentanţii lor legali Berejanschi Mihai şi Berejanschi Irina Maria şi obligă pe inculpatul Berejanschi Dănuţ Vasile să plătească, cu titlu de daune morale, fiecărei părţi civile minore câte 5.000 Euro sau echivalentul în lei la cursul valutar practicat de BNR în ziua efectuării plăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Deduce, în continuare, din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Berejanschi Dănuţ Vasile durata arestării preventive de la 28.11.2013 la zi şi menţine stare de arest preventiv a acestuia. Celelalte cheltuieli judiciare din apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea civilă apelantă Berejanschi Irina-Maria şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2014.
Hotarare 4/2014 din 15.01.2014