S********* D** I********* "***** H**** " M****
Recurent ReclamantS***** G********** "** N******* L****** M***
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** S*****
Intimat PârâtP******* C****** S*****
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul Sindicatul din Învăţământ "Spiru Haret" Mureş. Modifică integral sentinţa atacată, în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ "Spiru Haret" Mureş, în numele membrilor de sindicat Cioba Ilie ş.a. conform tabelului aflat la fila 12 dosar fond în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Generală "Sf.Nicolae", C******** L**** A* C****** S***** şi Primarul Comunei Suplac. Obligă pârâţii la reîncadrarea reclamanţilor pentru perioada 01.01.2010 - 12.05.2011, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2008. Obligă pârâţii la calcularea şi plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, pentru perioada în care reclamanţii au fost angajaţii unităţii şcolare pârâte, în intervalul cuprins între 01.01.2010 - 12.05.2011, drepturi care vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective a debitului. Irevocabilă.
Hotarare 907/2013 din 18.06.2013Amână pronunţarea la data de 18 iunie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2013