Dosar 8817/55/2013 din 07.06.2013

infracţiuni la alte legi speciale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8817/55/2013
Data dosar:
07.06.2013
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.10.2013 la ora 08:30

    Complet: P06-2011
  • Condamnare

    În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu referire la prevederile art. 63 alineat 3 teza a II a Cod Penal, şi în condiţiile prevăzute de art. 3201 alineat 7 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod Penal, condamnă la 40.000 lei amendă penală pe inculpatul Travo Giusepe, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 631 Cod Penal. În baza art. 81, 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 1 an. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83,84 Cod Penal. În baza art.320 ind.1 alin.5 Cod Procedură Penală, disjunge acţiunea civilă formulată de către partea civilă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad continuator al Adminstraţiei Finanţelor Publice Arad în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant al Statului Român şi fixează termen de judecată la data de 29.10.2013. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01 octombrie 2013.

    Hotarare 2419/2013 din 01.10.2013
  • Sedinta din data de 10.09.2013 la ora 08:30

    Complet: P06-2011
  • Amână cauza

    T. 1.10.2013 pentru studierea dosarului de către apărătorul ales a inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 10.09.2013
  • Sedinta din data de 25.06.2013 la ora 08:30

    Complet: P06-2011
  • Amână cauza

    T.10.09.2013 pentru angajare apărător.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD