A******* R*****
ReclamantS*** E*** I**** S***
LichidatorS*** H************* S***
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să predea reclamantei terenul în suprafaţă de 1,2690 ha. ce face obiectul litigiului, apt pentru plantat, prin efectuarea următoarelor operaţiuni prevăzute în raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert Rotaru Mioara: - efectuarea unor lucrări de scarificare a întregului amplasament de 1,2690 ha cu degajarea întregii cantităţi de blocuri din beton şi moluz rezultat din demolări (cu excepţia zidului de sprijin pe conturul drumului de acces Casoca şi a rampei betonate) şi redarea în circuitul forestier a terenului prin depunerea unui strat de pământ vegetal cu o grosime de 15 cm, rezultând o cantitate de 1900 m.c. Respinge excepţia decăderii invocată de către pârâtă şi unită cu fondul la data de 23.08.2013. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 77.683 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă în perioada 01.04.2010 – 19.10.2011 şi suma de 19.360 lei reprezentând costul lucrărilor pentru crearea plantaţiei până la starea de masiv pe suprafaţa de 1,2690 ha teren în litigiu. Obligă pârâta să plătească reclamantei 6.353 lei cheltuieli de judecată. Cu apel. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată în şedinţă publică la 13.11.2015.
Hotarare 1812/2015 din 13.11.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 13.11.2015. Pronunţată în şedinţa publică la 30.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2015Acordă termen pentru a se comunica expertului obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 25.09.2015Acordă termen cauzei pt studierea rap. de expertiză depus la dosar la data de 23.06.2015. Pronunţată în şedinţă publică, la 26.06.2015.
Incheiere de sedinta din 26.06.2015Acordă termen pentru depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 29.05.2015Acordă termen cauzei în vederea efectuării rap. de expertiză. Pronunţată în şedinţă publică la 08 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 08.05.2015Acordă termen pentru a se reveni cu adresă către expert să efectueze lucrarea.
Incheiere de sedinta din 10.04.2015Acordă termen cauzei pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru a se achita diferenţa de onorariu de 250 lei. Se va repeta adresa la expert. Pronunţată în şedinţă publică, la 06.03.2015.
Incheiere de sedinta din 06.03.2015Acordă termen cauzei pt lipsa raportului de expertiză, urmând ca expertul să se deplaseze la faţa locului, se va repeta adresa în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică, la 06.02.2015.
Incheiere de sedinta din 06.02.2015Acordă termen cauzei pt lipsa raportului de expertiză, sens în care se va emite adresă la expert. Pronunţată în şedinţă publică, la 09.01.2015.
Incheiere de sedinta din 09.01.2015Acordă termen pentru a se comunica documentaţia depusă de pârâtă către expert şi pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 28.11.2014Acordă termen cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Se va emite adresă în acest sens la expert. Pronunţată în şedinţă publică la 24.10.2014.
Incheiere de sedinta din 24.10.2014Acordă termen în vederea efectuării raportului de expertiză încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 19.09.2014Acordă termen cauzei în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă şi în vederea soluţionării cererii de abţinere a expertului. Pronunţată în şedinţă publică, la 13.06.2014.
Incheiere de sedinta din 13.06.2014Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.05.2014Acordă termen cauzei pt a se depune la dosar răspuns la obiecţiuni. Rămâne fără obiect cererea de lăsare a cauzei la ultima strigare. Pronunţată în şedinţă publică la 11.04.2014.
Incheiere de sedinta din 11.04.2014Acordă termen faţă de lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 14.03.2014Amână judecarea cauzei la data de 14.03.2014 pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Prorogă discutia prind suplimentarea onorariului de expert după ce se va studia raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.02.2014Amână judecata cauzei la data de 21.02.2014 - C 5(actualul complet C 3 conform Hotărârii Colegiului de Conducere nr.1/07.01.2014 prin care s-a dispus renumerotarea completelor) având în vedere hotărârea Colegiului de conducere nr.9/06.12.2013 prin care a fost aprobată desfiinţarea completului C 3 şi C 3 ARESTATI, situaţie impusă de pensionarea d-nului judecător N.B.M.. Amână judecarea cauzei având în vedere lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.01.2014Amână cauza la data de 14.01.2014, faţă de lipsa raportului de expertiză. Revenirea cu adersă la expert Mistric Remus. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.12.2013.
Incheiere de sedinta din 03.12.2013Amână judecarea cauzei la data de 03.12.2013 pentru a se efectua raportul de expertiză. Dispune scoaterea din cauză a lichidatorului judiciare şi citarea pârâtei la noua adresă indicată.
Incheiere de sedinta din 29.10.2013Amână cauza la data de 29.10.2013, în vederea consemnării onorariului de expert în sumă de 1200 lei de către reclamantă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.09.2013.
Incheiere de sedinta din 24.09.2013În temeiul art. 248 alin.4 C.pr.c. uneşte excepţia invocată cu fondul. Termen fond la 24.09.2013, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.08.2013.
Incheiere de sedinta din 23.08.2013Amână pronunţarea la 23.08.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.08.2013Amână pronunţarea la data de 20.08.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.08.2013Amână judecarea cauzei la data de 13.08.2013 pentru a se răspunde la interogatoriu. Introducerea în cauză a administratorului judiciar EURO INSOL şi SC HIDROCONSTRCTIA SA.
Incheiere de sedinta din 11.06.2013