B********* G******* V*****
InculpatB******* C******* A***
InculpatB********* G****** V*****
Parte vătămatăO***** S***** T*********
Parte civilăB********* A******** H******
Parte responsabilă civilmenteCondamnă pe inculpatul B********* G******* V***** la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 108 al. 1 lit. a) din Legea nr. 46/2008, în condiţiile art.99 C.pen. şi art.109 C.pen. cu aplic disp.art.320 ind.1 al.7 C.pr.pen. Condamnă pe inculpatul B********* G******* V***** la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de material lemnos, prevăzută de art. 110 al. 1 lit. a) şi al.2 lit.a) din Legea nr. 46/2008, în condiţiile art.99 C.pen. şi art.109 C.pen. cu aplic disp.art.320 ind.1 al.7 C.pr.pen. În baza art. 33 lit. a) Cod penal şi art. 34 lit. b) C.p. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul B********* G******* V***** să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul disp. art.71 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul disp. art. 81 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată 1 an şi 4 luni termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 C.pen. În temeiul disp. art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. În temeiul disp. art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal şi art.84 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni pe durata termenului de încercare şi a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa. Condamnă pe inculpatul B******* C******* A*** la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art. 26 C.pen. rap. la art.108 al. 1 lit. a) din Legea nr. 46/2008, în condiţiile art.99 C.pen. şi art.109 C.pen. cu aplic disp.art.320 ind.1 al.7 C.pr.pen. Condamnă pe inculpatul B******* C******* A*** la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de material lemnos, prevăzută de art. 110 al. 1 lit. a) şi al.2 lit.a) din Legea nr. 46/2008, în condiţiile art.99 C.pen. şi art.109 C.pen. cu aplic disp.art.320 ind.1 al.7 C.pr.pen. În baza art. 33 lit. a) Cod penal şi art. 34 lit. b) C.p. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul B******* C******* A*** să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 luni închisoare. În temeiul disp. art.71 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul disp. art. 81 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată 1 an termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 C.pen. În temeiul disp. art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. În temeiul disp. art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal şi art.84 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni pe durata termenului de încercare şi a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa. În temeiul disp.art.118 lit.b) C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul B******* C******* A*** a unui motofierăstrău marca STIHL, având seria 1123/08A JC, bun folosit la săvârşirea faptei, aflat la camera de corpuri delicte, conform dovezii seria G nr.0004276/17.11.2011 încheiată de Poliţia oraş Topoloveni. În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. raportat la art. 1357 Cod civil coroborat cu art.1372 C.Civil şi art.1382 Cod Civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă O***** S***** T*********. Obligă pe inculpatul B********* G******* V***** în solidar cu părţile responsabile civilmente B********* A******** H******; Bărbulescu Cornelia şi pe inculpatul B******* C******* A*** în solidar cu părţile responsabile civilmente Bouleanu Vasile; Başaidaru Georgeta, iar inculpaţii minori în solidar, la plata către partea civilă O***** S***** T********* a sumei de 264,04 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului rămas nerecuperat. Constată acoperit prejudiciul material cauzat părţii vătămate B********* G****** V***** prin restituirea în natură a materialului lemnos. Respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de partea civilă Bărbulescu George Virgil, având ca obiect obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale. În temeiul disp.art.191 al.1 şi al.3 C.p.p. obligă pe inculpatul B********* G******* V***** în solidar cu părţile responsabile civilmente B********* A******** H****** şi Bărbulescu Cornelia la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu conform delegaţiei nr.63/17.06.2013, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul disp.art.191 al.1 şi al.3 C.p.p obligă pe inculpatul B******* C******* A*** în solidar cu părţile responsabile civilmente Bouleanu Vasile şi Başaidaru Georgeta, la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu conform delegaţiei nr.62/17.06.2013, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi reprezentantul Ministerului Public şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.11.2013.
Hotarare 405/2013 din 25.11.2013Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2013 pentru lipsa inculpaţilor, sens în care se reia procedura de citare cu aceştia, cf. disp. art. 291 Cod proc. pen. şi cu mandat de aducere, cf. disp. art. 183 Cod proc. pen. Se citează partea civilă, cu menţiunea de a preciza dacă menţine pretenţiile civile formulate în cauză. Se reia procedura de citare cu partea responsabilă civilmente Bărbulescu Cornelia, cf. disp. art. 291 Cod proc. pen. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 28.10.2013Încuviinţează cererea formulată de inculpatul B******* C******* A*** prin apărător privind acordarea unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare. Pune în vedere inculpatului B******* C******* A*** să facă dovada aspectelor învederate. Se reia procedura de citare cu partea responsabilă civilmente Bărbulescu Cornelia, cf. disp. art. 291 Cod proc. pen. Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2013. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 30.09.2013Încuviinţează cererea formulată de inculpaţi privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a formula apărări în cauză şi a face dovada achitării prejudiciului cauzat părţii civile O***** S***** T*********. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă, cf. disp. art. 291 Cod proc. pen. Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2013. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 16.09.2013În temeiul disp. art. 481 şi art. 484 alin.2 Cod proc. pen. privind persoanele chemate la judecarea minorilor, dispune introducerea şi citarea în cauză a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. Încuviinţează cererea formulată de partea vătămată B********* G****** V***** privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a preciza acţiunea civilă promovată în cauză. Se emite adresă către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării unui referat de evaluare psihosocială a inculpaţilor minori. Se emite adresă către partea civilă O***** S***** T********* pentru a preciza dacă se constituie parte civilă în cauză, iar în caz afirmativ cuantumul sumei solicitate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea de despăgubiri civile şi probele solicitate în dovedirea acestora. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă, cf. disp. art. 291 Cod proc. pen., inculpaţi şi cu mandat de aducere, cf. disp. art. 183 Cod proc. pen. Amână judecarea cauzei la data de 16.09.2013. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 17.06.2013