P***** M***** D**
InculpatP***** M***** D** - L* C****** A********** S*****
InculpatÎn baza art. 16 alin. 1 lit. c) Cod pr.pen. raportat la art. 395 alin. 5 Cod pr.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal achită inculpatul P***** M***** D**, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea. În baza art. 275 alin. 3 Cod pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.01.2015.
Hotarare 11/2015 din 19.01.2015Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.01.2015, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - se citează martorul Plopan Cătălin Vladimir, la adresa de domiciliu, cu mandat de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 08.12.2014.
Incheiere de sedinta din 08.12.2014Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 08.12.2014, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - se citează martorii Plopan Cătălin Vladimir şi Şincari Daniel, cu mandat de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă; - se citează martorul Besac(fostă Uricec) Camelia, la adresele indicate; - se va reveni cu adresă către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti pentru a ne comunica o poză anterioară de pe cartea de identitate a martorului Plopan Cătălin Vladimir. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10.11.2014.
Incheiere de sedinta din 10.11.2014Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 10.11.2014, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - se vor efectua verificări în baza de date DEPABD pentru domiciliul martorului Plopan Cătălin, urmând ca acesta să fie citat cu mandate de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă, la o eventuală nouă adresă care ar rezulta în urma verificărilor; - se citează martorii Miroş Lorin şi Şincai Daniel, ambii de la IPJ Suceava; - se va emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru a ne comunica dacă există în lucru un dosar de urmărire penală privind pe inculpatul Plopan Cătălin Vladimir; - se va emite adresă către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date Bucureşti pentru a ne comunica dacă în afară de poza care rezultă din interogarea acestei baze de date există şi poze anterioare ale persoanelor cu privire la care se fac verificări şi care să poată fi pusă la dispoziţia instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 06.10.2014.
Incheiere de sedinta din 06.10.2014Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 06.10.2014, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - se citează martorul Plopan Cătălin, cu mandate de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă; - se citează martorii Toader Mihai şi Ghiţău Angela, ambii de la IPJ Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 08.09.2014.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 08.09.2014, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - se citează martorii Bîrsan Cătălin Petre şi Plopan Cătălin, cu mandate de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă; Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 11.06.2014.
Incheiere de sedinta din 11.06.2014Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 11 iunie 2014, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - se citează martorii Bîrsan Cătălin Petre şi Plopan Cătălin; - prorogă discuţia asupra probei cu expertiza grafică solicitată de apărătorul ales al inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19.05.2014.
Incheiere de sedinta din 19.05.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2089/P/2013 din data 30.09.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul P***** M***** D** trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 rep, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P***** M***** D** şi fixează termen de judecată în data de 19.05.2014, complet C2 penal, pentru când se citează inculpatul. Se va face notă telefonică în privinţa avocatului inculpatului în vederea asigurării apărării. Se va solicita fişa de cazier a inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, pentru inculpat şi reprezentantul Ministerului Public. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului P***** M***** D**. Pronunţată în şedinţă publică , astăzi, 15.04.2014.
Incheiere camera preliminara din 15.04.2014Trimite prezenta cauză la judecătorul de cameră preliminară CCP 2 pentru dispunerea măsurilor. Pune în vedere inculpatului P***** M***** D** şi apărătorului ales al acestuia că, în termen de 20 zile începând cu data de astăzi, pot formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În temeiul art. 272 Cod pr. pen. şi art. 3 rap. la art. 2 alin.1 lit. a din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, dispune avansarea sumei de 50 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu desemnat în faza de judecată pentru inculpatul P***** M***** D**, av. Focşa Diana, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2850/16.10.2013, fila 10, din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 24.02.2014Amână judecarea cauzei pentru data de 3 martie 2014, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, dar va fi citat cu mandat de aducere. Cu drept de reexaminare în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de şedinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 13.01.2014Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 13 ianuarie 2014, pentru când: - inculpatul primeşte termen în cunoştinţă şi i se pune în vedere să se prezinte la termenul următor cu actul de identitate; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 11.11.2013