S* E***** S***** C*** A** O*** D*******
Intimat Parte civilăS* E***** S** P*** A************ J******* P****** O**** I****
Intimat Parte civilăN***** M* D**
Apelant InculpatS* E***** S**
Intimat Parte civilăÎn baza articolului 421 punctul 2 litera a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de inculpatul apelant Negrea Dan declarat împotriva sentinţei penale nr. 127 din 11.06.2013 a Tribunalului Bihor pe care o desfiinţează şi în rejudecare înlătură prevederile art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b şi 35 alin. 1 Cod penal din 1969 Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b şi c Cod penal din 1969 pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară aplicată inculpatului Negrea Dan în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor şi anume pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal din 1969 cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969 şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a doua, b, c, Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară şi pedeapsa de 7 luni închisoare ca urmare a anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 804/28.05.2012 a Judecătoriei Oradea definitivă prin decizia penală nr. 688/R/11.09.2012 a Curţii de Apel Oradea. Înlătură dispoziţia instanţei de fond privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b Cod penal din 1969 cu titlu de pedeapsă complementară şi pedeapsă accesorie. În aplicarea art. 5 din Codul penal reţine că pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin 1, 3 şi 5 Cod penal din 1969 sunt mai favorabile dispoziţiile legii noi, respectiv art. 244 al. 1 Cod penal. Reţine în favoarea inculpatului Negrea Dan prevederile articolului 75 alin. 2 lit. b Cod penal şi reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Negrea Dan pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, de la 5 ani închisoare la 1 an 8 luni închisoare. In baza art.67 alin 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. l lit. g (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) Cod penal cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. l lit. g Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie. Menţine dispoziţia instanţei de fond privind anularea suspendării executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 804/28.05.2012 a Judecătoriei Oradea definitivă prin decizia penală nr. 688/R/11.09.2012 a Curţii de Apel Oradea şi în baza art. 38 alin. 1 art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză în pedeapsa cea mai grea de 1 an 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul Negrea Dan să execute pedeapsa de 1 an 10 luni şi 10 zile închisoare cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. g (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) din Codul penal, pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. l lit. g Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Conform articolul. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Hotarare 331/2014 din 01.07.2014În vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 1 iulie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2014Amână judecarea cauzei pentru data de 24.06.2014 în vederea citării administratorului judiciar Phoenix Omega IPURL.
Incheiere de sedinta din 03.06.2014fata de lipsa raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 21.05.2014in vederea citarii expert pentru a da explicatii pt neefectuarea raport de expertiza amîna cauza pt 21.05.2014 ora 10.00
Incheiere de sedinta din 22.04.2014Faţă de lipsa raportului de expertiză şi amendarea expertului Molnar Zoltan,
Incheiere de sedinta din 01.04.2014În vederea revenirii cu adresă către expert cu precizarea să stabilească un termen pentru convocarea părţilor, iar dacă nu se vor prezenta părţile pentru convocare să se efectueze raportul de expertiză pe baza înscrisurilor de la dosarul cauzei,
Incheiere de sedinta din 18.02.2014În vederea depunerii raportului de expertiză dispus în cauză,
Incheiere de sedinta din 09.01.2014Pentru efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 28.11.2013pentru a se aduce la cunoştinţă expertului faptul că s-a achitat o parte din onorariul provizoriu şi pentru achitarea diferenţei de 200 lei onorariu provizoriu.
Incheiere de sedinta din 07.11.2013În vederea efectuării expertizei tehnice dispusă în cauză şi pentru efectuarea referatului de evaluare
Incheiere de sedinta din 22.10.2013Faţă de cele dispuse şi pentru a se redacta adresa la Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bihor pentru comunicarea listei cu experţi tehnici auto ,
Incheiere de sedinta din 17.10.2013Având în vedere cererea formulată de apărătorul inculpatului apelant, pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 26.09.2013