F********* G*******
InculpatS**** G********
InculpatB***** P****
InculpatS**** G***** I****
InculpatAdmite cererile formulate de inculpaţii F********* G*******, S**** G********, B***** P**** şi S**** G***** I**** privind judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 320/1 C.pr.pen. În baza art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (2 acte materiale) şi art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. condamnă inculpatul F********* G*******, la: - 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c (administrator şi instructor auto) C.pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. În baza art. 86/1 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere. În baza art. 86/2 C.pen. stabileşte termen de încercare de 5 ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/3 lit. a-d C.pen., respectiv: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul în care nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite de instanţă, precum şi în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârşeşte o nouă infracţiune. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 88 C.pen. deduce reţinerea şi arestul preventiv al inculpatului F********* G******* de la data de 11.11.2013 la zi, respectiv 17.01.2014. În baza art. 350 alin. 3 lit. b C.pr.pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului F********* G******* de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 282/UP/12.11.2013, emis de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 36301/95/2013, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. condamnă inculpata S**** G********, la: - 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c (administrator şi instructor auto) C.pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 86/1 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere. În baza art. 86/2 C.pen. stabileşte termen de încercare de 5 ani. Pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 86/3 lit. a-d C.pen., respectiv: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86/4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul în care nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite de instanţă, precum şi în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârşeşte o nouă infracţiune. Interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 88 C.pen. deduce reţinerea şi arestul preventiv al inculpatei S**** G******** de la data de 11.11.2013 la zi, respectiv 17.01.2014. În baza art. 350 alin. 3 lit. b C.pr.pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei S**** G******** de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 281/UP/12.11.2013, emis de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 36301/95/2013, dacă nu este arestată în altă cauză. În baza art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. condamnă inculpatul B***** P****, la: - 2 ani şi 2 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c (instructor auto) C.pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 86/1 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere. În baza art. 86/2 C.pen. stabileşte termen de încercare de 5 ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/3 lit. a-d C.pen., respectiv: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul în care nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite de instanţă, precum şi în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârşeşte o nouă infracţiune. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 88 C.pen. deduce reţinerea şi arestul preventiv al inculpatului B***** P**** de la data de 11.11.2013 la zi, respectiv 17.01.2014. În baza art. 350 alin. 3 lit. b C.pr.pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului B***** P**** de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 280/UP/12.11.2013, emis de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 36301/95/2013, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 26 raportat la art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. condamnă inculpatul S**** G***** I****, la: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă. În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârşeşte o nouă infracţiune. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. dispune revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Tg-Jiu, judeţul Gorj, luată faţă de inculpatul S**** G***** I**** prin încheierea de şedinţă din data de 06 decembrie 2013 a Tribunalului Gorj. În baza art. 257 alin. 2 raportat la art. 256 alin. 2 C.pen. confiscă de la inculpatul F********* G******* sumele de: 600 lei în folosul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (fondul de flagrant); 150 lei în folosul Direcţiei Generale Anticorupţie şi contravaloarea în lei a 150 Euro, la cursul de schimb de la data executării măsurii, în folosul statului; de la inculpata S**** G******** sumele de 900 lei lei în folosul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (fondul de flagrant) şi 200 lei în folosul Direcţiei Generale Anticorupţie şi de la inculpatul B***** P**** sumele de: 1300 lei în folosul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (fondul de flagrant) şi suma de 100 lei în folosul Direcţiei Generale Anticorupţie. În baza art. 353 C.pr.pen. menţine măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin: - rezoluţia nr. 117/P/2013 din 25.11.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra sumei de 13.347 lei ridicată de la inculpatul F********* G******* şi consemnată la CEC Bank potrivit recipisei nr. 3618460/1 seria TA nr. 2856100; - rezoluţia nr. 117/P/2013 din 25.11.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra sumei de 611 lei ridicată de la inculpata S**** G******** şi consemnată la CEC Bank potrivit recipisei nr. 3618409/1 seria TA nr. 2856094; - rezoluţia nr. 117/P/2013 din 25.11.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra sumei de 4.700 lei ridicată de la inculpatul B***** P**** şi consemnată la CEC Bank potrivit recipisei nr. 3618421/1 seria TA nr. 2856093, până la concurenţa sumelor confiscate de la fiecare inculpat. În baza art. 348 C.pr.pen. desfiinţează total înscrisurile existente la dosarele de şcolarizare ale investigatorilor sub acoperire cu identităţile Dascălu Răzvan Florin, Lungu Andreea Mihaela şi Buţurcă Bogdan. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă fiecare inculpat la câte 13.500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2014.
Hotarare 10/2014 din 17.01.2014Amână pronunţarea la 17.01.2014. Pronunţată în şedinţa publică din 14.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2014Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii F********* G*******, S**** G******** şi B***** P****. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 27.12.2013.
Incheiere de sedinta din 27.12.2013ORA 11,30: ÎNCHEIERE Admite în principiu cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii F********* G*******, S**** G******** şi B***** P****. Stabileşte termen de judecată la 11,35. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică din 16.12.2013 ora 11,30. ORA 15,30 ÎNCHEIERE Admite cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii F********* G*******, S**** G******** şi B***** P****. În baza art. 160/2, art. 160/2a C.pr.pen., dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpaţilor F********* G*******, S**** G******** şi B***** P****. În baza art. 160 alin. 3 C.pr.pen., dispune ca pe timpul liberării provizorii inculpaţii să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul naţional al României; b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Târgu Jiu, judeţul Gorj (inculpaţii S**** G******** şi B***** P****), Poliţia oraş Tismana (inculpatul F********* G*******), desemnate cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 160/2 alin. 31 C.pr.pen., impune inculpaţilor F********* G*******, S**** G******** şi B***** P**** ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligaţii: - să nu comunice direct sau indirect între ei, să nu se apropie şi să nu comunice cu martorii Opriţescu Dragoş Nicuşor, Moleta Elisabeta Petruţa şi Molete Niculina direct sau indirect; - să nu desfăşoare activitatea de administrator şi instructor auto - inculpaţii F********* G******* şi S**** G******** -, respectiv de instructor auto - inculpatul B***** P****. În baza art. 160/2 alin. 3/2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 160/10 lit. a şi b C.pr.pen., cu privire la revocarea liberării. Dispune punerea în libertate de îndată a inculpaţilor F********* G*******, de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 282/UP/12.11.2013, S**** G********, de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 281/UP/12.11.2013 şi B***** P**** de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 280/UP/12.11.2013, emise de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 36301/95/2013, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.12.2013, ora 15,30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 16.12.2013ora 12,00 În baza art. 300/1 alin 1 şi 3 C.pr.pen. menţine măsura arestării preventive luată în cauză faţă de inculpaţii F********* G*******, S**** G******** şi B***** P****, ca legală şi temeinică. Cu drept de recurs în termen de 24 ore. Pronunţată în şedinţa publică din 06.12.2013, ora 12,00. ora 14,00 În baza art. 145 C.pr.pen., ia faţă de inculpatul S**** G***** I****, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliul, respectiv municipiul Tg-Jiu, judeţul Gorj. În baza art. 145 alin. 1 C.pr.pen. dispune ca pe durata măsurii inculpatul să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea - Poliţia municipiului Tg-Jiu, judeţul Gorj, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; În baza art. 145 alin. 1/2 C.pr.pen. dispune ca pe durata măsurii inculpatul să respecte următoarea obligaţie: - să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi (cu excepţia inculpatei S**** G********) şi de martori, să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect. În baza art. 145 alin. 2/2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore. Pronunţată în şedinţa publică din 06.12.2013, ora 14,00.
Incheiere de sedinta din 06.12.2013