Dosar 9030/101/2013 din 13.09.2013

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9030/101/2013
Data dosar:
13.09.2013
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2015 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Admis

    Admite cererea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Grădinaru Valentina. Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S* T******* C** S**. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorii judiciari de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Admite cererea lichidatorului judiciar referitoare la onorariu şi dispune plata din fondul prevăzut la articolul 4 din Legea nr.85/2006 pentru activitatea desfăşurată precum şi a cheltuielilor de procedură, în valoare totală de 3000 lei. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2015, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

    Hotarare 557/2015 din 16.11.2015
  • Sedinta din data de 26.10.2015 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 16.11.2015 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru a se convoca adunarea creditorilor cu privire la cererea de închidere a procedurii împotriva debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 26.10.2015
  • Sedinta din data de 29.06.2015 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 26.10.2015 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru solutionarea definitivă a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2015
  • Sedinta din data de 04.05.2015 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 29.06.2015 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru solutionarea definitivă a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere.

    Incheiere de sedinta din 04.05.2015
  • Sedinta din data de 20.04.2015 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 04.05.2015 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru a se formula eventualele contestaţii la raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor şi la planul de distribuire între creditori şi pentru solutionarea definitivă a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2015
  • Sedinta din data de 02.03.2015 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 20.04.2015 pentru solutionarea definitivă a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 02.03.2015 pentru solutionarea definitivă a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere .

    Incheiere de sedinta din 19.01.2015
  • Sedinta din data de 03.11.2014 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 19.01.2015 pentru solutionarea definitivă a dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere .

    Incheiere de sedinta din 03.11.2014
  • Sedinta din data de 22.09.2014 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 03.11.2014 pentru solutionarea dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere .

    Incheiere de sedinta din 22.09.2014
  • Sedinta din data de 23.06.2014 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 22.09.2014 pentru formarea dosarului asociat având ca obiect angajare răspundere şi pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 23.06.2014
  • Sedinta din data de 12.05.2014 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 23.06.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru predarea gestiunii debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2014
  • Sedinta din data de 14.04.2014 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 12.05.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru identificarea şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 14.04.2014
  • Sedinta din data de 31.03.2014 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 14.04.2014 pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2014
  • Sedinta din data de 20.01.2014 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Aprobă raportul administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Grădinaru Valentina, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Crişan, nr. 70, bloc M1, scara 3, apartament 5, judeţul Mehedinţi. Admite cererea formulată de administratorul judiciar, în contradictoriu cu debitoarea S* T******* C** S**, cu sediul în comuna Izvorul Bârzii, sat Schinteieşti, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 29595276, pentru deschiderea procedurii de faliment. În temeiul art.107 alin.1 litera D. din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii de insolvenţă - faliment împotriva debitorului S* T******* C** S**, cu sediul în comuna Izvorul Bârzii, sat Schinteieşti, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 29595276. În temeiul art.107 alineatul 2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar pe Cabinet Individual de Insolvenţă Grădinaru Valentina, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Crişan, nr. 70, bloc M1, scara 3, apartament 5, judeţul Mehedinţi, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţia lunară de 200 plus 5% din valoarea creanţelor ce le va recupera. În temeiul art.107 alineatul 2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 30.01.2014. Dispune predarea către lichidator în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. În temeiul art.107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii asociaţilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.108 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi şi într-un ziar de largă răspândire naţională. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 17.03.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului de creanţe suplimentar la 31.03.2014. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 14.04.2014 şi pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 28.04.2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 31.03.2014, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. În temeiul articolului 113 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen de judecată la data de 31.03.2014. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare cale de atac care se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2014, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

    Hotarare 81/2014 din 20.01.2014
  • Sedinta din data de 16.12.2013 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de adm.jud.

    Incheiere de sedinta din 16.12.2013
  • Sedinta din data de 02.12.2013 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Având în vedere că a fost depus la dosar tabelul definitiv consolidat al creanţelor, pentru a fi afişat la uşa instanţei, cauza urmează a fi amânată pentru termenul din data de 16 decembrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, ţinând cont de termenele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 30 septembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 02.12.2013
  • Sedinta din data de 25.11.2013 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Având în vedere depunerea la dosarul cauzei de către lichidatorul judiciar provizoriu a tabelului preliminar al creanţelor şi a raportului de activitate, instanţa urmează a amâna cauza în vederea afişării acestui tabel şi a acorda termen în data de 02.12.2013, ţinând cont şi de dispoziţiile încheierii din data de 30.09.2013, prin care a fost deschisă procedura insolvenţei şi au fost stabilite termenele necesare acestei proceduri.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2013
  • Sedinta din data de 30.09.2013 la ora 13:00

    Complet: CD8 F (fost CD26 F)
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de către creditoarea Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova prin reprezentant A************ J******** A F********* P****** M********, cu sediul în Piaţa Radu Negru, nr. 1, judeţul Mehedinţi pentru deschiderea procedurii de insolvenţă debitoarei S* T******* C** S**, cu sediul în comuna Izvorul Bârzii, sat Schinteieşti, judeţul Mehedinţi. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei S* T******* C** S**, cu sediul în comuna Izvorul Bârzii, sat Schinteieşti, judeţul Mehedinţi, cod de identificare fiscală 29595276. În temeiul art. 34 din Legea 85/2006, desemnează administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Grădinaru Valentina, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Crişan, nr. 70, bloc M1, scara 3, apartament 5, judeţul Mehedinţi, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de Legea cu numărul 85/2006, cu o retribuţie de 1.000 lei şi 8% din valoarea creanţelor recuperate. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, notifică deschiderea procedurii debitorului ORC Mehedinţi prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă răspândire. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă la 11.11.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 25.11.2013. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 02.12.2013 şi pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 16.12.2013. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 27.11.2013, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea tuturor notificărilor către toţi creditorii de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea cu numărul 85/2006 dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii în termen de 2 zile de la deschiderea procedurii. În caz de neîndeplinire, contul va fi deschis de administratorul judiciar. Fixează termen de fond la data de 25.11.2013. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.09.2013.

    Hotarare 613/2013 din 30.09.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD