Dosar 9052/102/2012 din 30.07.2013

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9052/102/2012
Data dosar:
30.07.2013
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.11.2013 la ora 8:30

    Complet: C2LMR
  • Modifică sentinţa

    Admite recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş împotriva Sentinţei civile nr. 1008 din 11 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. 9052/102/2012. Modifică in parte sentinţa atacată, în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş în numele membrilor de sindicat Cirilescu Marilena ş.a. conform tabelului aflat la fila 6 dosar fond în contradictoriu cu pârâţii Grădiniţa cu program prelungit nr. 4 Reghin, Consiliul Local al Municipiului Reghin şi Primarul Municipiului Reghin . Obligă pârâţii la calcularea şi plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, pentru perioada în care aceştia au fost angajaţii unităţii şcolare pârâte, în intervalul cuprins între 01.01.2010 - 13.05.2012, drepturi care vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective a debitului. Respinge acţiunea formulată în numele membrului de sindicat Suto Gyuri Tunde. Menţine dispoziţiile hotărârii atacate privitoare la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reghin şi Primarul Municipiului Reghin. Irevocabilă.

    Hotarare 1531/2013 din 26.11.2013
  • Sedinta din data de 22.10.2013 la ora 8:30

    Complet: C2LMR
  • Amână cauza

    Pentru a se solicita relaţii reclamantului recurent, amână cauza la 26.11.2013

    Incheiere de sedinta din 22.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD