S*** R***** C*********
InculpatCondamna inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 4 luni inchisoare.Dispune executarea pedepsei sub supraveghere cu un termen de incercare de 4 ani şi 4 luni. Dispune ca inculpatul sa se supuna următoarelor măsuri de supraveghere: 1.Să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune, de pe lângă Tribunalul Covasna. 2.Să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare, care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; 3.Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. 4. Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. 5. Să nu conducă vreun autovehicul. Obliga inculpatul sa achite 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.Cu recurs in 10 zile de la comunicare pentru inculpat si de la pronunţare pentru procuror.
Hotarare 14/2013 din 27.03.2013În vederea deliberării, amână pronunţarea la 27.03.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2013Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului şi ţinând seama de cele expuse de apărătorul ales al inculpatului privind acordarea unui nou termen pentru ca inculpatul să-şi precizeze poziţia procesuală personal în faţa instanţei, amână judecata cauzei; Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 20 martie 2013, ora 9.00, dată pentru care se citează inculpatul.
Incheiere de sedinta din 27.02.2013