R*** S**** V*******
Inculpat1. În baza art. art. 86 al.1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.3201 alin 7 Cpp condamnă pe inculpatul R*** S**** V******* , la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. 2. În baza art. 291 Cp cu aplicarea art.3201 alin 7 Cpp condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art.33 lit. a şi art. 34 lit. b Cp inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea, adică aceea de 1 (un ) an închisoare. În baza art.81,82 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stabileşte un termen de încercare de 3 (trei ) ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p. În baza art.71 C.p. interzice drepturile prev.de art.64 al.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. În baza art.71 al.5 C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Anulează permisul de conducere fals folosit de inculpat, având seria RM72933039H ce poartă numele acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei din timpul judecăţii se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi se include în cheltuielile judiciare . În baza art.191 al.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.10. 2013
Hotarare 68/2013 din 16.10.2013Amânat pronunţarea pentru 16.10.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2013