T****** L****
Recurent IntimatK******** R******
Recurent IntimatT****** F*****
Intimat ContestatorT****** K*****
Intimat ContestatorT****** Ş*****
Intimat ContestatorAdmite recursul declarat de intimaţii T.L. şi K.R. împotriva deciziei civile nr. 63 din 25.09.2012 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosar nr. 936/84/2008/a1, pe care o modifică în tot, după cum urmează: Respinge în întregime contestaţia la executare precizată, formulată de contestatorii T.F., T.S. şi T.K., în contradictoriu cu intimaţii T.L. şi K.R., având ca obiect lămurirea Deciziei civile nr. 63/28 mai 2009 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosar civil nr. 936/84/2008, cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului acestei decizii. Obligă pe intimaţii T.F., T.S. şi T.K. să plătească recurenţilor suma de 1602 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 25 ianuarie 2013.
Hotarare 239/2013 din 25.01.2013