A****** N******** D* A*********** F******
Pârât PârâtD******* G******* R******** A F********* P****** I***
Pârât PârâtB***** C******
ReclamantRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii ca nefondată. Admite acţiunea, aşa cum a fost precizată. Anulează, în ce o priveşte pe reclamantă, examenul organizat de Autoritatea Naţională a Vămilor, în perioada 18-29.07.2011. Anulează Ordinul nr. 7124 din 02.08.2011 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor. Constată că reclamanta a fost reintegrată în funcţie publică de execuţie ca efect al Deciziei nr. 4671/19.08.2013 emisă de A****** N******** D* A*********** F******-D******* G******* R******** A F********* P****** I***. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 573/2014 din 29.01.2014Amână pronunţarea la data de 29 ianuarie 2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2014Amână pronunţarea la data de 23 ianuarie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2014Apreciind ca fiind utile soluţionării cauzei înscrisurile solicitate prim pârâtei A****** N******** D* A*********** F****** - prin Direcţia Generală de Organizare şi Resurse Umane prin adresa din data de 12.11.2013, instanţa va acorda un nou termen de judecată şi va dispune a se reveni cu adresa către prim pârâtă în sensul celor de la fila 167 dosar,
Incheiere de sedinta din 05.12.2013Se va emite adresă către A****** N******** D* A*********** F****** - Direcţia Generală de Organizare şi Resurse Umane, pentru a depune la dosar următoarele înscrisuri: anunţul public privind organizarea concursului desfăşurat în perioada 18-29 iulie 2011, modalitatea în care a fost asigurată publicitatea concursului conform Legii nr. 188/1999; planul de ocupare a funcţiilor publice ca urmare a reorganizării activităţii întocmit de Autoritatea Naţională a Vămilor, conform Legii nr. 188/1999 şi a HG nr. 611/2011; organigrama Biroului Vamal Siret, anterior şi ulterior disponibilizării; lista posturilor vacante existente la nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor la data disponibilizării; situaţia posturilor vacante pentru a fi pusă la dispoziţie perioada de preaviz, dacă în conformitate cu disp. art. 99 alin. 6 din Legea nr. 188/1999 aceasta a fost solicitată de la A.N.A.F.
Incheiere de sedinta din 07.11.2013Pune în vedere apărătoarei reclamantei ca în termen de cinci zile să depună la dosar un exemplar al precizărilor formulate în cauză pentru a fi comunicate pârâtei ANAF Bucureşti. Pune în vedere reprezentantei secund pârâtei ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar înscrisurile solicitate prin adresa din data de 13.09.2013, care nu au fost depuse la termenul de astăzi.
Incheiere de sedinta din 10.10.2013Faţă de cererea de amânare formulată în scris de reclamantă, instanţa apreciază că aceasta este justificată de acte medicale, astfel încât o va admite şi a acorda un nou termen de judecată, Având în vedere că secund pârâta nu a depus la dosar înscrisurile solicitate, instanţa va reveni cu adresă către aceasta, în sensul celei de la fila 39 dosar,
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Faţă de cererea de probe formulată de reclamantă, prin apărător, apreciază ca fiind utile soluţionării cauzei organigrama Biroului Vamal Siret, anterior şi ulterior disponibilizării, precum şi celelalte înscrisuri indicate, mai puţin statul de funcţii, planul de interviu şi procesul-verbal de interviu care există ataşate la dosar,
Incheiere de sedinta din 13.06.2013Faţă de precizările formulate în scris de reclamantă, prin apărător, apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitatea reprezentantelor pârâtelor să ia cunoştinţă de conţinutul acestora,
Incheiere de sedinta din 30.05.2013