S********* I************* P************* M****
Recurent ReclamantS***** G********** A**** I*****
Intimat PârâtC******** L**** A* M*********** T********
Intimat PârâtP******* M*********** T********
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş împotriva sentinţei civile nr. 1383 din 04 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 9441/102/2012. Modifică integral sentinţa atacată, în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş, în numele membrilor de sindicat Benedek Timea şi Borgovan Alina, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Târnăveni, Consiliul local şi P******* M*********** T********. Obligă pârâţii la calcularea şi plata către reclamanţii mai sus menţionaţi a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, pentru perioada în care reclamanţii au fost angajaţii unităţii şcolare pârâte, în intervalul cuprins între 01.01.2010 - 12.05.2011, drepturi care vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective a debitului. Irevocabilă.
Hotarare 1224/2013 din 26.09.2013