F******* C****
InculpatM**** C****** V*******
Parte vătămată Parte civilăÎn temeiul art. 208 alin.1 şi art. 209 alin.1 lit.a,g şi i) din Codul penal cu aplicarea art. 37 lit. a) şi cu aplicarea art. 33 lit.a din Codul penal şi în condiţiile art. 3201 din Codul de procedură penală condamnă inculpatul F******* C**** –la: - 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie; Constată că prin Sentinţa Penală nr.1412/06.06.2013 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosar nr. 7462/55/2013, inculpatul a fost condamnat la două pedepse a câte 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie în temeiul art. 208 alin.1 şi art. 209 alin.1 lit. i) din Codul penal cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 33 lit. a) din Codul penal şi în condiţiile art. 3201 din Codul de procedură penală, în baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului F******* C**** prin sentinţa penală nr. 824/28.03.2012, dosar nr. 3776/55/2012 a Judecătoriei Arad, definitivă prin nerecurare şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de fiecare pedeapsă pronunţată prin hotărâre, inculpatul având de executat două pedeapse de câte 4 ani şi 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 33 lit. a) art.34 lit. b) Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4(patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor, care se va executa în regim de detenţie. Repune în individualitatea lor cele două pedepse de 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicate prin Sentinţa Penală nr.1412/06.06.2013 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosar nr. 7462/55/2013 şi constată că infracţiunile pentru care s-au aplicat aceste pedepse se află în concurs cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre la pedeapsa de 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului F******* C**** prin sentinţa penală nr. 824/28.03.2012, dosar nr. 3776/55/2012 a Judecătoriei Arad, definitivă prin nerecurare şi dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de fiecare din cele trei pedepse pronunţate pentru infracţiunile aflate în concurs arătate mai sus, inculpatul având de executat trei pedeapse de câte 4 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) art.34 lit. b) Cod penal dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4(patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pe care o sporeşte cu un an, inculpatul având de executat o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare care se va executa în regim de detenţie. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza II şi b) Cod penal. În baza art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală, şi art. 1357 Noul cod civil admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă M**** C****** V******* domiciliată în mun. Arad, str. Condraşilor Bl.58, sc.B, ap.2 jud. Arad şi în consecinţă obligă inculpatul la plata sumei de 1040 lei către partea civilă. În baza art. 36 alin.3 şi 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii luată în data de 23.04.2013 pentru o perioadă de 24 de ore, precum şi perioada executată din pedeapsă din data 08.07.2013 la zi. În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţie în contul BA Arad a sumei 200 lei onorariu avocat din oficiu. În baza art.191 Cod Procedură penală obligă inculpatul la plata sumei 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public si inculpat şi de la comunicare cu celelalte părţii. Pronunţat în şedinţă publică din data de 20.11.2013.
Hotarare 2968/2013 din 20.11.2013Amina pronunţarea la 20.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2013Redeschide cauza si fixează termen de judecată la data de 12.11.2013 pentru cind se solicită fişa de cazier judiciar a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013Amuina pronunţarea la 23.10.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2013T.15.10.2013. pentru citare inculpat cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 01.10.2013Amina cauza la 1 octombrie 2013 pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 03.09.2013