G******* M**** D***
InculpatP********* P****
Reprezentant legal PARTE VĂTĂMATĂÎn temeiul art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpata Guriţanu Maria-Dana (fostă Prisecariu), la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie în modalitatea neplăţii, cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere. În temeiul art. 71 Cod Penal, interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod Penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod Penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 359 Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod Penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 189 şi art. 191 alin. 1 Cod Procedură Penală, obligă inculpata la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei pentru faza de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi partea vătămată şi comunicare pentru inculpată. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.09.2013. Preşedinte,
Hotarare 527/2013 din 26.09.2013Amână pronunţarea la data de 26.09.2013. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2013Amână cauza pentru lipsa martorului din lucrări S.D. care se va cita cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 24.07.2013Amână cauza pentru audierea martorilor din lucrări şi pentru a se emite adresă inculpatei.
Incheiere de sedinta din 20.06.2013