P*** I**** C*******
InculpatV***** A******** M*****
InculpatR*** C*******
InculpatZ******* F***** G*******
Parte civilăA***** V*****
Parte civilăÎn baza art.196 cpp.admite sesizarea formulată din oficiu, în sensul că în temeiul art.189 C.pr.pen, onorariile avocaţilor din oficiu în cuantum de câte 300 ron şi respectiv 150 ron se vor avansa din fondurile MJ Cu recurs, odata cu fondul. Pronunta in sedinta publica, azi.28.06.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.06.20131.1.Condamnă pe inculpatul Păun Ionuţ Cristian la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a , e, i C.pen cu aplicarea art.37 lit.a C.pen şi art.75 alin.1 lit.c C.pen cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 C.pr.pen În temeiul art.71 C.pen., aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale. 1.2. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de închisoare 2 ani şi 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev şi ped de art.208 alin.1 -209 alin.1 lit.a.e,g,i C.pen cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. cu aplicarea 320 ind.1 alin.7 C.pr.pen În temeiul art.71 C.pen., aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale. 1.3 Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat prev şi ped. de 20 C.pen rap. art.208 alin.1 -209 alin.1 lit.a.e,g,i C.pen cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. cu aplicarea 320 ind.1 alin.7 C.pr.pen În temeiul art.71 C.pen., aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.86 ind.4 C.pen raportat la art.83 C.pen revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an închisoare aplicata prin sentinţa penala nr.2756/05.12.2012 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24.12.2012 pe care o cumulează cu fiecare din pedepsele aplicate prin prezenta rezultând pedepsele de 3 ani şi 3 luni închisoare, 3 ani şi 2 luni închisoare, 2 ani şi 2 luni închisoare. În temeiul art.33 lit.a C.pen , art.34 alin.1 lit.b C.pen contopeşte pedepsele de 3 ani şi 3 luni închisoare, 3 ani şi 2 luni închisoare, 2 ani şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen., aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.350 alin.1 C.pr.pen menţine măsura arestării preventive a inculpatului arestat în baza MAP 63/UP/16.04.2013 emis de Judecătoria sector 5 Bucureşti În temeiul art.88 C.pen şi art.36 alin.3 C.pen deduce din pedeapsa aplicata, perioada executata, reţinerea şi arestarea preventivă de la 16.10.2012 până la 05.12.2012 şi de la 15.04.2013 la zi. 2.1. Condamnă pe inculpatul Văduva Alexandru Marian la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e,g,i C.pen , art.74 alin.1 lit.c teza finala C.pen rap la art.76 alin.1 lit.d C.pen cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 C.pr.pen În temeiul art.71 C.pen., aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale. 2.2 Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativa la furt calificat prev şi ped de art.20 C.pen rap. la art.208 alin.1 -209 alin.1 lit.e,g, i C.pen, art.74 alin.1 lit.c teza finala C.pen rap la art.76 alin.1 lit.d C.pen cu aplicarea 320 ind.1 alin.7 C.pr.pen În temeiul art.71 C.pen., aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale. 2.3 Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat prev şi ped. de 20 C.pen rap. art.208 alin.1 -209 alin.1 lit.a.e,g,i C.pen. art.74 alin.1 lit.c teza finala C.pen rap la art.76 alin.1 lit.d C.pen cu aplicarea 320 ind.1 alin.7 C.pr.pen În temeiul art.71 C.pen., aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.33 lit.a C.pen , art.34 alin.1 lit.b C.pen contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen., aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 86 ind. 1 alin. (1) C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare, stabilit conform art. 86 ind. 2 alin (1) C.pen.. În temeiul art. 71 alin (5) C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În temeiul art.86 ind. 3 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de această instituţie, - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Face aplicarea art.86 ind.3 alin.2 C.pen În temeiul art.86 ind. 3 alin. (3) C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarea obligaţie: - să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ sau de calificare Supravegherea executării obligaţiilor se va face de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti conform art.86 uin.3 alin.4 C.pen. În temeiul art.359 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei prevăzute de art. 86 ind. 4 C.pen. În temeiul art. 350 alin. 1 şi 3 lit. b) C.proc.pen., revocă măsura arestului preventiv şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea MAP nr. 64 /UP/ 16.04.2013 emis de Judecătoria Sector 5 Bucureşti , dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 88 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 15.04.2013 până la data punerii efective în libertate. 3.Condamnă pe inculpatul R*** C******* la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art.26 C.pen rap. la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,e,i C.pen cu aplicarea art.99 şi următoarele C.pen , art.74 alin.1 litc Teza finala si art.76 alin.1 lit.d C.pen şi art.320 ind.1 alin.7 C.pr.pen. În temeiul art.71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen., pe durata executării pedepsei principale, după împlinirea vârstei de 18 ani. În temeiul art.110 ind.1 C.pr.pen rap la art.86 ind.4 C.pr.pen revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.286/13.02.2013 a judecătoriei Sector 5 Bucureşti ramasa definitiva prin nerecurare, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art.350 alin.1 C.pr.pen menţine măsura arestării preventive a inculpatului arestat în baza MAP 65/UP/16.04.2013 emis de Judecătoria sector 5 Bucureşti În temeiul art.88 C.pen deduce din pedeapsa aplicata, reţinerea şi arestarea preventivă de la 15.04.2013 la zi. În temeiul art.112 C.pen rap la art.118 C.pen , confiscă de la inculpatul V***** A******** M***** o foarfeca metalică de culoare argintie cu una din lame ruptă, indisponibilizată la camera de corpuri delicte conform dovezii seria H nr.0097394 din 25.04.2013. Ia act că partea vătămata Cristache Ioana nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art.14 şi 346 C.pr.pen cu referire la art.1349 C.Civ, admite actiunea civilă şi îi obligă în solidar pe inculpaţii Paun Ionuţ Cristian şi R*** C******* ţi pe acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente Radu Lili, la plata sumei de 1000 ron catre partea civilă Zăvoianu Florin Georgian cu titlu de daune materiale. În temeiul art.14 şi 346 C.pr.pen cu referire la art.1349 C.Civ, admite actiunea civilă şi îi obligă în solidar pe inculpaţii Paun Ionuţ Cristian şi Vaduva Alexandru la plata sumei de 1500 ron către partea civilă A***** V***** cu titlu de daune materiale În temeiul art.14 şi 346 C.pr.pen cu referire la art.1349 C.Civ, admite actiunea civilă şi îl obligă pe inculpatul V***** A******** M***** la plata sumei de 800 ron catre partea civilă Grozea Valorica cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 191 alin. (2) şi 3C.proc.pen., obligă pe fiecare inculpat iar pe inculpatul minor R*** C******* in solidar cu partea responsabilă civilmente Radu Lili să plătească câte 1400 ron cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (care se vor achita la oficiile poştale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal 434063323, deschis la Trezoreria sectorului 3). Cu recurs in 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06.2013.
Hotarare 1248/2013 din 06.06.2013amana pronuntarea la 6.06.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2013