R**** D***
InculpatHOTĂRÂRE/09.04.2013 În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modificată, raportat la art. 3201 alin. 7 teza I C.pr.pen., condamnă pe inculpatul R**** D***, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur. În baza art. 71 alin. 1-3 Cod penal, interzice aceluiaşi inculpat, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art.81 alin.1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei cu închisoarea aplicate inculpatului prin prezenta pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului R**** D*** asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, nerespectarea acestora având ca urmare revocarea suspendării condiţionate dispuse prin prezenta. În baza art. 171 alin. 5 C.pr.pen. constată încetată delegaţia apărătorului din oficiu o dată cu prezentarea apărătorului ales al inculpatului; în baza art. 189 C.pr.pen. rap. la art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, onorariul apărătorului din oficiu Stoian Cosmina, în cuantum de 50 lei (reprezentând 25% din onorariul de 200 lei aferent Delegaţiei seria AV nr. 83/01.04.2013) va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror.
Hotarare 83/2013 din 09.04.2013