U****** S*********** I*********** D** I********* D*** P***** C***** V******* I******
ReclamantL***** T********* P**** B***** C*******
PârâtC******** L**** C*******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Călăraşi şi în consecinţă respinge acţiunea faţă de aceşti pârât. Admite în parte acţiunea Obligă pârâta unitatea şcolară să calculeze şi să plătească reclamantului membru de sindicat diferenta dintre drepturile salariale cuvenite,calculate în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit în conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ aprobată cu modificări prin Lg nr.221/2008 şi cele efectiv plătite începând cu 01.01.2010 până la 13.05.2011 sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflatie în raport de data fiecărei scadente lunare, la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere privind efectuarea mentiunilor în carnetul de muncă. Executorie.Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică ,azi,20.11.2013.
Hotarare 7361/2013 din 20.11.2013