F***** V***** M*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. (1) din Codul rutier (OUG nr. 195/2002) cu aplicarea art. 3201 alin. (7) Cod procedură penală; Condamnă pe inculpatul F***** V***** M***** la 1 an închisoare pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului. În baza art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 861 şi urm. din Codul penal, art. 71 alin. (5) Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani. Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Impune inculpatului respectarea obligaţiei de a nu conduce nici un vehicul pe toată perioada termenului de încercare. Atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor 864 din Codul penal. În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2013. Preşedinte,
Hotarare 508/2013 din 23.10.2013