P***** C*** S** C******
ReclamantC*** S* T********
PârâtS*** C*** S*** P*** A********* J*** H**** B******* R******* S*******
PârâtÎn baza art. 420 Cod Procedură Civilă constată perimată acţiunea formulată de reclamanta S.C. PETREA CONT S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. CARS S.A., cu obiect acţiune în răspundere contractuală. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată în şedinţa publică din 25 iulie 2017. PREŞEDINTE,
Hotarare 565/2017 din 25.07.2017Constată că subzistă motivul în considerarea căruia s-a suspendat judecata în cauza, având ca părţi pe reclamantul SC PETREA CONT SRL în contradictoriu cu pârâta SC C*** S* T******** având ca obiect acţiune în răspundere contractuală, până la soluţionarea definitivă a procedurii insolvenţei. Dispune trimiterea dosarului la arhiva instanţei. Cu drept la exercitarea recursului în mod separat pe întreaga durată a suspendării. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria Lipova. Judecată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.
Incheiere suspendare din 11.11.2015Înch. Constată că subzistă motivele suspendării.
Incheiere suspendare din 17.12.2014Constată că subzistă motivul în considerarea căruia s-a suspendat judecata în cauza
Incheiere suspendare din 19.11.2014mentine suspendarea
Incheiere suspendare din 08.10.2014Constată că subzistă motivul în considerarea căruia s-a suspendat judecata în cauza
Incheiere suspendare din 09.09.2014ÎNCH: Suspendă judecata în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Incheiere suspendare din 13.11.2013T: 13.11.2013 Pentru citarea pârâtei la sediul administratorului judiciar şi pentru ca judecătorul titular să se decidă asupra competenţei.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013T:30.10.2013 Pentru ca judecătorul titular al completului nr. 2, care judecă fondul, să se pronunţe asupra competenţei instanţei respectiv , asupra cererii de suspendare a procesului.
Incheiere de sedinta din 09.10.2013