C****** I** S*
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată BEJ GAVRILESCU ALIN MIHAIL. Încuviinţează executarea silită împotriva debitorului FANDARAC ANDREEA CAMELIA, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.autorizare 02400594/24.01.2012 pentru suma de 3287,57 lei, din care 2398,38 lei credit restant, 239,83 lei penalitate scadenţă anticipată, 12 lei comisioane, 123,2 lei penalităţi şi 416 lei dobândă, la care se vor adăuga şi cheltuielile de executare, creditor fiind S.C CETELEM IFN S.A . Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlurile executorii. Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul reprezentat de contractul de credit nr.autorizare 02400594/24.01.2012, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.04.2013.
Incheiere de executare silita 5426/2013 din 16.04.2013