S******* C*****
InculpatR***** I***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul S******* C*****,la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. a, g şi i C. pen. de la 1969, cu cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a doua şi lit. b C. pen. de la 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969. În baza art. 81 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. de la 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cuantum de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta. În temeiul art. 82 C. pen. de la 1969, fixează termen de încercare pe o durată de 5 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Conform art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen., atrage atenţia inculpatului S******* C***** asupra dispoziţiilor art. 83, alin. 1 C. pen. de la 1969, în sensul revocării suspendării condiţionate în cazul în care acesta săvârşeşte din nou o infracţiune în termenul de încercare şi cumulării pedepsei din prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 397, alin. 1 raportat la art. 25 C. proc. Pen. cu referire la art. 1349, art. 1357 Cod civil, acţiunea civilă formulată de persoana vătămată constituită parte civilă Romilă Ioan, domiciliat în mun. Bacău, str. Holtului, nr. 54, jud. Bacău şi obligă pe inculpatul S******* C***** la plata către acesta a sumei de 8.970 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 276, alin. 1 C. proc. Pen. respinge cererea formulată de persoana vătămată Romilă Ioan având ca obiect obligarea inculpatului S******* C***** la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cauză (onorariu avocat), ca neîntemeiată. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274 alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe inculpatul S******* C***** la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 400 lei în cursul judecăţii. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei – av. Buricea Mihaela, delegaţie nr. 16032/20.08.2013, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.12.2014.
Hotarare 2665/2014 din 16.12.2014Amână judecarea cauzei la data de 16.12.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.12.2014Amână pronunţarea la data de 10.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2014Dispune citarea inculpatului S******* C*****, cu mandat de aducere, după verificările efectuate în datele operative naţionale privind evidenţa persoanelor. Stabileşte termen de judecată la data de 25.11.2014 pentru când se va cita inculpatul, partea civilă având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 NOIEMBRIE 2014.
Incheiere de sedinta din 04.11.2014Faţă de lipsa inculpatului, amână soluţionarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 16.09.2014fata de lipsa inculpatului termen la 16.09.2014.
Incheiere de sedinta din 10.06.2014În baza art. 346 alin. 2 C. proc.pen. constată legalitatea: - sesizării instanţei cu Rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau nr. 4593/P/2008 din 29.05.2013, prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul STANESCU COSTEL pentru săvârşirea infractiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a,g si I C.p., - administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala. Dispune începerea judecăţii si stabileşte primul termen de judecată la data de 10.06.2014, pentru când se vor cita inculpatul, partea civila si se va înştiinţa apărătorul inculpatului cu privire termenul de judecată. Prezenta încheiere se va comunica inculpatului si Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.04.2014.
Incheiere camera preliminara din 28.04.2014In temeiul art. 6 din Legea nr. 255/2013 trimite prezenta cauză la judecătorul de cameră preliminară – C2bis. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.02.2014.
Incheiere de sedinta din 17.02.2014Amână cauza la data de 17.02.2014, începând cu ora 9:00, c2bis pentru a se efectua verificări cu privire la domiciliul activ al martorilor din lucrări şi a se emite mandate de aducere pe numele acestora.
Incheiere de sedinta din 06.01.2014FAŢĂ DE LIPSA INCULPATULUI T 06.01.2014
Incheiere de sedinta din 04.11.2013Amână cauza la data de 04.11.2013, începând cu ora 9:00, c2bis faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 23.09.2013