S********* I************** S**** H**** D*** P***** F****** D***** A**** O***** A**********
ReclamantL***** T******* I*********** C******
PârâtC******** L**** C******
PârâtP******* L********** C****** - I********* P*********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Calafat şi Primarul Localităţii - Instituţia Primarului, şi în consecinţă respinge acţiunea faţă de aceşti pârâţi. Admite în parte acţiunea formulată de Sindicatul Invatamantului Spiru Haret pentru reclamamnta membra de sindicat ,în contradictoriu cu pârâta unitatea şcolară. Obligă pârâta unitatea şcolară la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2010 potrivit disp. Legii nr.330/2009, Legii 284/2010 şi Legii nr. 285/2010, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. Obligă pârâta unitatea şcolară să calculeze şi să plătească reclamantei proporţional cu activitatea desfăşurată de aceasta în cadrul unităţii pârâte, diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite,calculate în conformitate cu prev. Legii nr. 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prev. OG nr.15 /2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, şi cele efectiv plătite, începând cu data de 01.01.2010 până la 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie în raport de data fiecărei scadenţe lunare, la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Crerea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică azi 04.12.2013.
Hotarare 7699/2013 din 04.12.2013