B**** A*****
ReclamantB**** G**** F****
PârâtAdmite excepţia perimării invocată de pârâtul B. G.F.şi în consecinţă:Constată perimată acţiunea civilă, având ca obiect succesiune, formulată de reclamantul B.A.împotriva pârâtului B.G.F., precum şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâtul-reclamant reconvenţional B.G. F.împotriva reclamantului-pârât reconvenţional B.A.Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.09.2016.
Hotarare 3221/2016 din 22.09.2016Amână pronunăţarea pe excepţia perimării pentru data de 22.09.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2016Respinge ca neîntemeiată cererea de reluare a judecăţii cauzei formulată de către petenta S.M.Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cauzei.Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 09.11. 2015.
Incheiere de sedinta din 09.11.2015Suspendarea cauzei în baza dispoziţiilor art. art. 242 alin 1 Cod procedură civilă, până la îndeplinirea de către părţi a obligaţiilor stabilite de instanţă.Dosarul se va depune la arhiva instanţei spre păstrare.Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.09.2015.
Incheiere suspendare din 23.09.2015termen la cerere; depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 27.05.2015achitare avans 0norariu expert; depunere înscrisuri de către reclamant
Incheiere de sedinta din 29.04.2015Admite excepţia tardivităţii formulării cererii de reexaminare, invocată de instanţă din oficiu, şi în consecinţă:Respinge ca tardivă cererea de reexaminare formulată de petentul B G F, împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Bistriţa la data de 23 februarie 2015, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a ajutorului public judiciar în materie civilă formulată de acelaşi petent.Irevocabilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de azi, 19 martie 2015.
Hotarare intermediara din 19.03.2015termen pentru soluţionarea cererii de reexaminare acordare ajutor public judiciar
Incheiere de sedinta din 11.03.2015termen pentru soluţionare ajutor public judiciar
Incheiere de sedinta din 18.02.2015depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 19.01.2015administrare probe
Incheiere de sedinta din 03.12.2014termen pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 08.10.2014depunere dovada reşedinţei din străinătate a reclamantului
Incheiere de sedinta din 01.10.2014termen pentru încheierea unei eventuale tranzacţii
Incheiere de sedinta din 28.05.2014termen pentru studiu înscrisuri şi pentru a se ajunge la o eventuală înţelegere între părţi.
Incheiere de sedinta din 07.05.2014termen pentru soluţionare ajutor public judiciar
Incheiere de sedinta din 02.04.2014termen pentru studiu înscrisuri; pentru timbrare acţiune reconvenţională
Incheiere de sedinta din 05.03.2014Admite, ca fiind fondată, cererea de reexaminare a încheierii din data de 2 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 9.833/190/2013, formulată de petentul B A, şi în consecinţă: Dispune scutirea petentului de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.000,86 lei, aferentă acţiunii civile ce formează obiectul dosarului susmenţionat. Irevocabilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi. 13 decembrie 2013.
Hotarare intermediara din 19.12.2013