S* S******** T***** S**
Intimat RecurentM********* D********* R******** Ş* T********* - D******* C******* C********* Ş* M*********** Î* T*****
Recurent PârâtRespinge recursul declarat de către recurentul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – Direcţia Control, Consiliere şi Monitorizare în Turism, împotriva sentinţei civile nr. 131 din 18.01.2013 pronunţată de Judecătoria Caransebeş, în dosarul nr. 998/208/2012. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 iunie 2013.
Hotarare 459/2013 din 18.06.2013Amână judecarea cauzei la data de 18 iunie 2013, pentru când se va recita recurentul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – Direcţia Control, Consiliere şi Monitorizare în Turism, cu un exemplar al întâmpinării, iar intimatul reclamant S* S******** T***** S** Caransebeş nu va mai fi citat, conform art.88 al.1 pct.51 Cod procedură civilă. Dispune efectuarea unei adrese către Serviciul Registratură din cadrul Tribunalului Caraş-Severin (d-nului grefier-arhivar şef Vasilescu George), prin care se va solicita întocmirea unei note de relaţii, cu privire la lipsa înscrisurilor ce nu se regăsesc la dosar. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 mai 2013.
Incheiere de sedinta din 22.05.2013În baza disp. art.96 Cod procedură civilă, admite cererea de amânare formulată de intimatul reclamant S* S******** T***** S** Caransebeş. Amână judecarea cauzei la data de 22 mai 2013, pentru când se va recita recurentul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – Direcţia Control, Consiliere şi Monitorizare în Turism, iar intimatul reclamant S* S******** T***** S** Caransebeş nu va mai fi citat, conform art.88 al.1 pct.51 Cod procedură civilă, Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 17.04.2013