R*** M****
CondamnatÎn baza art.587 alin.1 C.proc.pen., rap.la art.59 C.pen 1969, rap.la art. 15 alin 2 din Constituţia României admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul R M, de sub efectul pedepsei de 24 (douăzecişipatru) ani şi 4(patru) luni închisoare, aplicată de Tribunalul Timiş prin s.p. nr. 184/2014, pentru săvârşirea omor deosebit de grav, prev. de art.176 C.pen.1969. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 213/2014 emis de Tribunalul Timiş şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile MJLC către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi,28.03.2014.
Hotarare 1325/2014 din 28.03.2014