Dosar 1018/44/2014 din 19.11.2014

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1018/44/2014
Data dosar:
19.11.2014
Instanta:
Curtea de Apel Galați
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2015 la ora 08:30

    Complet: Uc13
  • admite plângerea

    sent. pen. Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect cererea autorităţilor judiciare italiene vizând recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare privind pe numitul N**** V***** şi executarea pedepsei în România. Recunoaşte în parte, numai sub aspectul pedepsei cu închisoarea şi al pedepselor complementare, sentinţa penală din 10.12.2002 a Tribunalului ordinar din Roma, astfel cum a fost modificată prin hotărârea nr. 8728/03 Reg. Gen. 4718/05 Reg. Sentinţe, pronunţată de Curtea de Apel din Roma – a Treia Secţie Penală la data de 17.06.2005 definitivă la 19.11.2005, privind pe persoana condamnată N**** V*****. Constată că numitul N**** V***** a fost condamnat prin hotărârea penală din 10.12.2002 a Tribunalului Ordinar din Roma, astfel cum a fost modificată prin hotărârea Curţii de Apel din Roma – a Treia Secţie Penală din 17.06.2005 definitivă la 19.11.2005 la o pedeapsă principală de 4 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea perpetuă a tutelei şi curatelei şi interzicerea funcţiilor publice pe timp de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: - art. 609 octies Cod penal italian (violenţă sexuală de grup), având corespondent în art. 218 alin. 3 lit. f din Codul penal al României; - art. 110, 628 al. 3, n. 1 Cod penal italian (tâlhărie agravată), având corespondent în art. 233-234 alin. 1 lit. d din Codul penal al României. În baza art. 160 alin. 7 în referire la art. 154 alin. 6 lit. a din Legea 302/2004, dispune ca persoana condamnată N**** V***** să execute pe teritoriul României pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa accesorie constând în interzicerea pe durata executării pedepsei principale a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f din Codul penal al României, precum şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi f din Codul penal al României pe o perioadă de 5 ani. Deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate perioada executată de 9 luni şi 11 zile (de la 05.02.2000 la 16.11.2000). Menţine măsura preventivă a controlului judiciar până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Conform art. 154 alin. 12 din Legea 302/2014, dispune emiterea formelor de executare potrivit Codului de procedură penală (Legea 135/2012) după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu (avocat Stănescu Alex Lucian), va fi avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru persoana condamnată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.01.2015.

    Hotarare 4/2015 din 14.01.2015
  • Sedinta din data de 12.01.2015 la ora 08:30

    Complet: Uc13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 14.01.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2015
  • Sedinta din data de 16.12.2014 la ora 08:30

    Complet: Uc10
  • Amână cauza

    pentru lipsa relaţiilor solicitate de la autorităţile judiciare italiene

    Incheiere de sedinta din 16.12.2014
  • Sedinta din data de 05.12.2014 la ora 08:30

    Complet: Uc10
  • Amână cauza

    lipsa hotărârilor solicitate de la autorităţile judiciare italiene

    Incheiere de sedinta din 05.12.2014
  • Sedinta din data de 21.11.2014 la ora 08:30

    Complet: Uc10
  • Amână cauza

    pentru a se solicita relaţii de la autorităţile judiciare italiene

    Incheiere de sedinta din 21.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD