B***** E*********** J*********** A******** A*******
PetentAdmite cererea formulată de creditoarea SC COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECŢIA GENERALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, B-dul Iuliu Maniu nr.401 A, sector 6. Încuviinţează executarea silită a debitorului în baza titlului executoriu reprezentant de procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr. 0271645 din 16.08.2011 în dosarul de executare al acestuia nr. 1054/2014, până la concurenţa creanţei rezultate din titlul executoriu în sumă de 28 Euro, echivalentul în lei la data plăţii, în toate formele de executare prevăzute de lege. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu de mai sus, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, iar cu privire la urmărirea imobilară, pentru imobilele proprietatea debitorului, amplasate în raza teritorială a Judecătoriei Buzău. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.05.2014.
Incheiere finala dezinvestire din 29.05.2014