A******** D* P********** N** 1* S******* R********** H******* G*******
Apelant ReclamantS********* A*****
Intimat PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 1373 din data de 27 martie 2014 a Judecătoriei Suceava( dosar nr. 10366/314/2014), în sensul că: Obligă pârâta-intimată S********* A***** la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere pentru neplata cotei sale de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari în perioada 18 noiembrie 2010-31 august 2013, de la data scadenţei acestor cheltuieli comune conform listelor de plată până la data de 31 august 2013, penalităţi de întârziere aferente debitului de 6578,79 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2014.
Hotarare 1068/2014 din 11.11.2014Amână pronunţarea la 11.11.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2014Se va face adresă reclamantei apelante să facă dovada că a făcut demersuri pentru aflarea domiciliului pârâtei intimate. Se vor face verificări în Baza de Date-Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu datele de stare ale pârâtei intimate pentru a comunica domiciliul şi actuala reşedinţă a acesteia.
Incheiere de sedinta din 16.09.2014