S* A*** M*** E*************** S**
ReclamantS* N**** O** C** T** S**
PârâtAdmite în parte cererea formulată de creditoarea SC ADEL-MARY CONSTRUCT SRL , cu sediul în loc. Strehaia, str. Libertăţii, nr. 6, jud. Mehedinţi împotriva debitoarei SC NELLI OIL CEL-TEC SRL cu sediul în loc. Filiaşi, B-dul Racoţeanu, nr. 210, jud. Dolj . Ordonă ca debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe suma de 92.966,69 lei cu titlu de datorie restantă. Respinge cererea privind penalităţile de întârziere. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2015 .
Hotarare 741/2015 din 23.11.2015Având în vedere că în cauză a fost formulată cerere de abţinere de către preşedintele completului de judecată, iar aceasta a fost admisă, precum şi faptul că dosarul a fost repartizat la completul de judecată C 4 al instanţei, fiind stabilit termen de judecată la acest complet la data de 23 Noiembrie 2015, instanţa va trimite cauza la acest complet , legal investit cu soluţionarea cauzei
Incheiere de sedinta din 10.11.2015Admite cererea de abţinere formulată în cauză de către domnul judecător Constantin – Cătălin Goşa. Constată că nu au fost îndeplinite în această cauză acte procesuale şi nu au fost dispuse măsuri de către judecătorul care a formulat cererea de abţinere. Dispune trimiterea dosarului la Registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie a cauzei. Nesupusă niciunei căi de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 noiembrie 2015.
Incheiere abtinere din 09.11.2015Admite cererea de abtinere.
Incheiere abtinere din 07.10.2015Ia act de declaraţia de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată numărul 2 al Judecătoriei Filiaşi şi o trimite completului imediat următor în vederea soluţionării.
Incheiere de sedinta din 07.10.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de pârâta - debitoare S.C. NELLI OIL CEL - TEC S.R.L. FILIAŞI, pentru a-i da acesteia posibilitatea să-şi angajeze un avocat.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi în dispozitivul sentinţei civile numărul 678 pronunţată de Judecătoria Filiaşi la data de 15 octombrie 2014 în dosarul numărul 10375/215/2014, având ca obiect "ordonanţă de plată", privind pe creditoarea – societatea comercială ADEL – MARY ELECTROCONSTRUCT S.R.L. STREHAIA, reprezentată legal de Stancu Vasile Valerica şi convenţional de: avocat Troanţă Rebeleş Turculeanu Andreea şi avocat Nica Leonard, în contradictoriu cu debitoarea – societatea comercială NELLI OIL CEL – TEC S.R.L. FILIAŞI, prin reprezentant convenţional, avocat Oprişan Cristina Nicoleta, în sensul că alineatul 3 al minutei şi dispozitivului vor avea următorul conţinut: "Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare", cum este corect, în loc de "Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare", cum din eroare a fost redactat. Menţine celelalte dispoziţii ale minutei şi dispozitivului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 decembrie 2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.12.2014Admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de instanţă din oficiu. Respinge cererea privind ordonanţa de plată formulată de creditoarea S.C. ADEL – MARY ELECTROCONSTRUCT S.R.L. STREHAIA, reprezentată legal de Stancu Vasile Valerica şi convenţional de: avocat Troanţă Rebeleş Turculeanu Andreea şi avocat Nica Leonard, în contradictoriu cu debitoarea S.C. NELLI OIL CEL – TEC S.R.L. FILIAŞI, prin reprezentant convenţional, avocat Oprişan Cristina Nicoleta. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2014.
Hotarare 678/2014 din 15.10.2014