C*** I** C*******
InculpatDosar nr.10404/212/2014 Hot. 13.02.2015 În baza art. 386 alin. 1 C. proc. pen. admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului Cîcă Ion Cristian, din infracţiunea prev. de art. 336 alin.1 C.pen., în infracţiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002., cu aplic. art.5 din C.pen. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art.5 C.pen şi art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă inculpatul Cîcă Ion Cristian la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. 1969, cu aplic. art.5 C.pen suspendă condiţionat executarea pedepsei de 10 luni închisoare pe o durata de 2 ani şi 10 luni, termen de incercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 C.pen. 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 C.penal 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal. În baza art. 71 alin.5 C.penal 1969 constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal 1969 pe durata suspendării condiţionate a executarii pedepsei inchisorii. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.02.2015 Preşedinte, Ştefania Pîrlogea
Hotarare 143/2015 din 13.02.2015deliberarea si pronuntarea vor avea loc la data de 13.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2015fata de cererea de amanare formulata acorda termen la 05.02.2015.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015fata de lipsa inculpatului acorda termen la 29.01.2015.
Incheiere de sedinta din 04.12.2014fata de lipsa inculpatului acorda termen la 04.12.2014.
Incheiere de sedinta din 23.10.2014pentru garantarea dreptului la apărare acorda termen la 23.10.2014
Incheiere de sedinta din 25.09.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.14191/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpatul Cîcă Ion Cristian trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 336 C.penal cu aplic.art.5 cod penal , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Cîcă Ion Cristian. Stabileşte termen de judecată la data de 25.09.2014 complet P4 ora 8,30 pentru când se citează inculpatul şi se încunoştinţează avocatul inculpatului . Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.06.2014. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Incheiere camera preliminara din 03.06.2014