S** I*** S****
DebitorL**** 2*** S**
PetentAdmite-n parte cererea formulată de către L**** 2*** S** doar pentru declaraţia depusă la 16.05.2014, pentru creanţele ulterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei, 12.01.2009. Respinge cererea de repunere în termen pentru creanţele anterioare deschiderii procedurii insolvenţei. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2014
Hotarare 1481/2014 din 18.12.2014AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 18.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2014Acordă termen la data de 17.12.2014, în vederea comunicării răspunsului la întâmpinare lichidatorului judiciar şi pentru ca lichidatorul judiciar să-şi exprime punctul de vedere referitor la la susţinerile petentei cu privire la diferenţele de adrese, respectiv adresa la care i-a fost comunicată notificarea şi adresa înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 5.11.2014
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Acordă termen la data de 5.11.2014, pentru a se depune la dosar dovada publicării în BPI a notificării deschiderii procedurii generale a insolvenţei şi procedurii falimentului. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 8.10. 2014
Incheiere de sedinta din 08.10.2014Acordă termen la data de 08.10.2014, urmând a se cita părţile. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 01.09.2014