S****** F*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R***** B***
IntimatRespinge plângerea contravenţională ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.04.2014. PREŞEDINTE.
Hotarare 792/2014 din 01.04.2014Admite cererea de probatoriu formulată în cauză de apărătorul petentei. În temeiul art.255 – 258 Cod proc. civilă, Încuviinţează pentru petentă probele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv proba cu înscrisuri, şi proba cu un martor, cel indicat Bărbulescu Constantin, în dovedirea situaţiei de fapt, aşa cum a fost descrisă în plângere, pe care petenta s-a obligat să-l prezinte necitat.. Pune în vedere petentei prin apărător să prezinte martorul încuviinţat la termenul următor, în vederea audierii. Ia act că intimata a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depuse odată cu întâmpinarea prin care s-a solicitat ca judecarea cauzei să se facă şi în lipsă, în conformitate cu disp. art. 223 (3) C.pr. civilă.. În temeiul art. 238 Cod proc. civilă va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei şi probele încuviinţate, 6 luni. Pentru administrarea probatoriului încuviinţat, Amână judecarea cauzei la 1 Aprilie 2014, C2 Sala 2ora 8,30, termen dat în cunoştinţă părţilor, în conformitate cu art.229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 Martie 2014
Incheiere de sedinta din 11.03.2014