S* L****** S**
DebitorP***** G*** I****
LichidatorD******* G******* R******** A F********* P****** C*** N****** Î* N*** P******* P*** A************ J******** A F********* P****** M********
CreditorSC 575 Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar P***** G*** I****,şi în consecinţă: În temeiul art. 129 din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S* L****** S**. Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Lege privind procedura insolvenţei dispune notificare prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice Maramureş, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie.- Cu drept de apel în termen de 30 zile de la publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 26.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 575/2018 din 26.03.2018Amână pronunţarea la 26.03.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2018se vor cita creditorii prin BPI
Incheiere de sedinta din 29.01.2018valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 27.11.2017valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 25.09.2017valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 22.05.2017valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 20.03.2017valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 21.11.2016valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 13.06.2016valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 22.02.2016pentru inventariere, evaluare şi valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 19.10.2015termen de continuare a procedurii având în vederea că sentinţa pronunţată în dosarul asociat nu este definitivă
Incheiere de sedinta din 15.06.2015până la soluţionarea dosarului asociat 1049/100/2014/a1
Incheiere de sedinta din 23.03.2015până la soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar
Incheiere de sedinta din 15.12.2014până la soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar
Incheiere de sedinta din 22.09.2014continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 19.05.2014ÎNCH.651 Admite cererea debitoarei S* L****** S**, cu sediul în Borşa, str. Brădet, nr. 22, judeţul Maramureş. În temeiul art. 3 pct. 25, raportat la art. 1 (2) lit. „f” din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii simplificate şi intrarea în faliment a debitoarei S* L****** S**, cu sediul în Borşa, str. Brădet, nr. 22, înregistrare în Registrul Comerţului J 24/704/2000, CUI 13543890. Desemnează lichidator judiciar pe P***** G*** I****, cu sediul în Baia Mare, B-dul Bucureşti, nr. 25, etaj 1, cu o retribuţie ce se va stabili prin încheiere separată, după adoptarea Hotărârii creditorilor. Acesta va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 şi va depune poliţa de asigurare pentru risc profesional. În temeiul art. 107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Ridică dreptul de administrare al debitoarei, conform art. 107 pct. 2 lit. a din Legea nr. 85/2006. În baza art. 113 din lege dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune indisponibilizarea acţiunilor sau a părţilor sociale sau de interes în registrele speciale de evidenţă sau în conturile înregistrare electronic. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor respective revenindu-i lichidatorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor la 14.04.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 28.04.2014. Contestaţiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 19.05.2014. Fixează termen pentru şedinţa adunării creditorilor la 02.05.2014, ora 10,00 la sediul lichidatorului. Raportul prevăzut de art. 59 din legea nr. 85/2006 modificată va fi depus până la 14.04.2014. Fixează termen de continuare a procedurii pentru 19.05.2014, orele 08,30 sala 78, la sediul Tribunalului Maramureş. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuţiei contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare cu debitorul şi cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la primirea notificării pentru creditori. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.02.2014.
Incheiere finala dezinvestire 651/2014 din 26.02.2014ÎNCH. admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Ielciu Viorica
Incheiere abtinere din 20.02.2014