Ţ**** C******
ReclamantB**** C********* R***** S***
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamantei invocată de pârât. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta ?ompi Camelia , în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA şi în consecinţă: Constată existenţa următoarelor clauze contractuale abuzive în contractul de credit bancar nr. 1014F/10.08.2007: - clauza prevăzută la pct. 5 teza finală din convenţie, privind modul de calcul al dobânzii după primele 12 luni de la data primei trageri, respectiv dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 pp; - clauza prevăzută la pct. 9 lit a din conven?ie, privind comisionul de acordare credit în cuantum de 1,80% flat; - clauza prevăzută la pct. 9 lit b privind comisionul de administrare de 7,15 euro lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului acordat. Constată nulitatea clauzelor contractuale abuzive anterior menţionate şi dispune obligarea pârâtei să restituie reclamanţilor sumele de bani încasate cu titlu de comision de acordare credit în cuantum de 1,80% flat, comision lunar de administrare credit în cuantum de 7,15 euro lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului acordat. Obligă pârâta la plata dobânzii legale asupra sumelor plătite cu titlu de comision de acordare credit şi comision lunar de administrare credit de la data plăţii şi până la data restituirii efective a acestor sume. Respinge capătul de cerere privind conversia în lei a creditului acordat prin convenţia nr. 1014F/10.08.2007 la cursul de schimb euro leu de la data acordării creditului şi restituirea sumelor încasate în plus. Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Târnăveni.
Hotarare 316/2015 din 08.04.2015amână pronun?area la data de 08.04.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2015- amână pronun?area la data de 01.04.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2015amână pronun?area la data de 25.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2015- amână cauza la data de 11.03.2015, ora 10,30 în vederea administrării probelor încuviinţate - dispune citarea reclamantei cu menţiunea " personal la interogatoriu" - prorogă proba cu expertiza contabilă, după administrarea interogatoriului reclamantei dacă instanţa apreciază că se impune
Incheiere de sedinta din 28.01.2015- AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 28.01.2015 PENTRU CA PÂRÂTA SĂ POATĂ LUA LA CUNOŞTINŢĂ DE NOTELE DE ŞEDINŢĂ DEPUSE LA ACEST TERMEN DE CĂTRE RECLAMANTĂ
Incheiere de sedinta din 10.12.2014- amână cauza la data de 10.12.2014 pentru a lua cunoştinţă reclamanta de înscrusurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014- amână cauza la data de 12.11.2014 în vederea comunicării întâmpinării către reclamantă
Incheiere de sedinta din 13.10.2014