Dosar 1057/117/2014 din 24.02.2014

sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1057/117/2014
Data dosar:
24.02.2014
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.02.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet V F Contestatii
  • Admis contestaţia la executare

    În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 6 alin. 6 NCP admite cererea formulată de petentul condamnat T.M.G., în consecinţă, face aplicarea legii penale mai favorabile în privinţa condamnatului şi: - constată că prin sentinţa penală nr. 460/2003 a Tribunalului Cluj petentul a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi e din Codul penal de la 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav, din eroare în decizia nr. 125/2004 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în calea de atac a apelului, fiind menţionată litera c în loc de litera e, mandatul de executare a pedepsei închisorii fiind însă corect emis; - constată că eroarea a fost preluată cu ocazia fiecărei contopiri a pedepsei principale pe lângă care a fost aplicată pedeapsa complementară, respectiv în sentinţele penale nr. 364/2005 a Tribunalului Cluj, nr. 839/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi 510/2007 a Judecătoriei Gherla; - în baza art. 23 alin. 3 coroborat cu alin. 4 din Legea nr. 255/2013 îndreaptă erorile materiale din sentinţele de mai sus şi constată, drept urmare, constată că petentul se află în executarea pedepsei de 20 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b şi e din Codul penal de la 1969 aplicată prin sentinţa penală nr. 510/2007 a Judecătoriei Gherla şi că pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a, b şi e din Codul penal de la 1969 are corespondent în art. 66 lit. a, b , d şi f NCP, cu care o înlocuieşte; - în baza art. 65 NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi f NCP ca pedeapsa accesorie. Despre modificarea pedepsei accesorii se va face menţiune pe mandatul de executare a pedepsei nr. 548/2007 emis de Judecătoria Gherla. Pedeapsa complementară se va executa după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă sau după expirarea eventualului termen de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie la Curtea de Apel Cluj în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.02.2014.

    Hotarare 157/2014 din 28.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD