R*** F*****
InculpatJ******* M*****
IntimatAdmite ca fondată contestaţia formulată de Pdpl Jud Orăştie împotriva încheierii penale nr.3/CDL/17.10.2014 a Judecătoriei Orăştie, judeţul Hunedoara, pentru temeiul prev. de art.4251 al.7 pct.2 lit.a) C.pr.pen., desfiinţează parţial încheierea penală atacată, doar sub aspectul duratei măsurii preventive a controlului judiciar instituită împotriva inculpatului JM, a temeiurilor juridice în baza cărora a fost instituită măsura preventivă, a obligaţiilor specifice acestei măsuri preventive şi a organului judiciar desemnat cu supravegherea inculpatului şi, rejudecând în aceste limite: Constată că temeiurile juridice ale instituirii măsurii preventive a controlului judiciar împotriva inculpatului JM sunt cele reglementate de dipoziţiile art.202 al.4 lit.b) şi art.203 al.2 C.pr.pen. Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul JM până la finalizarea urmăririi penale. În baza art. 215 al.2 C.pr.pen. impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii:- să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; - sa nu se deplaseze în localuri, baruri, la manifestări sportive, culturale, ori alte adunări publice; - să nu se apropie de persoana vătămată CM şi de martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art.215 al.3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.215 al.4 C.pr.pen., dispune ca supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte inculpatul, respectiv Biroul de supraveghere judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba – Serviciul Investigaţii Criminale.În baza art.215 al.5 C.pr.pen., dispune comunicarea copiei minutei încheierii inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin. Menţine, în rest dispoziţiile încheierii penale atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.10.2014.
Incheiere masuri preventive faza de UP 65/2014 din 21.10.2014