P**** C*****
ReclamantB**** N******
PârâtAdmite in parte cererea
Hotarare 1004/2015 din 30.01.2015Amână pronunţarea 30.01.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2015Acordă un nou termen de judecată la data de 15.01.2015. Respinge cererea în probaţiune formulată de reclamant cu martorul Gavriliuc Costel, motivat de faptul că nu se contestă încheierea contractului de împrumut astfel cum a arătat reclamantul ci doar relaţiile ulterioare dintre părţi prin urmare audierea martorului este inutilă. Respinge cererea în probaţiune formulată de pârât privind emiterea unei adrese la Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Covasna şi Alba, să ne comunice dacă s-au depus proiectele efectuate de el, întrucât în cauză nu se contestă că s-a întocmit un proiect ci doar faptul că cei 800 euro au fost utilizaţi pentru proiect. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar contractul încheiat cu reclamantul şi alte înscrisuri din care să rezulte relaţia dintre el şi reclamant. Se va cita reclamantul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.11.2014.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Acordă un nou termen de judecată la data de 20.11.2014. În temeiul art.255 NCPC încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează proba cu interogatoriul părţilor, sens în care vor fi citate părţile cu menţiunea personal la interogator. De asemenea cu menţiunea să pregătească interogatoriul pentru cealaltă parte. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.10.2014.
Incheiere de sedinta din 23.10.2014