S********* M*****
InculpatC****** D******
Parte civilăS******** J******* D* A******** B*******
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta pronunţată în dosarul nr. 10679/193/2014 al Judecătoriei Botoşani, privind pe inculpatul Strugariu Marian, în sensul că în alineatul al III-lea se va menţiona corect perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani şi 6 luni în loc de 3 ani şi 4 luni cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 2 iunie 2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.06.2015Condamnă pe inculpatul Strugariu Marian, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969(prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal), cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 combinat cu art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969. În temeiul art. 81, art. 82 şi art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani şi 4 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969, care reglementează revocarea acestui beneficiu în cazul săvârşirii, cu intenţie, a unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C****** D******. Obligă inculpatul plătească părţii civile suma de 120.000 Euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii, cu titlu de daune morale. Respinge restul pretenţiilor formulate de partea civilă C****** D******. Obligă inculpatul să plătească părţii civile S******** J******* D* A******** B******* suma de 308,30 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Obligă asigurătorul de răspundere civilă Direct Line Insurance Company(Italia), prin mandatar S.C. Avus International Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L. Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Bulevardul Unirii nr. 2, bl. 8 A, et. 4, ap. 19 - 20, să plătească, în locul inculpatului, despăgubirile civile menţionate anterior. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 950 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care sumele de 160 lei şi 477,08 lei reprezintă costul buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1150/02.08.2012, respectiv costul raportului de constatare medico – legală nr. 217/N din 01.11.2012, întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani şi se vor avansa Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28 mai 2015.
Hotarare 1237/2015 din 28.05.2015Amână pronunţarea la data de 28 mai 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2015Instanţa dispune a se face adresă Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani să comunice dacă se constituie parte civilă în cauză cu privire la cheltuielile efectuate cu transportul victimei la Spitalul Judeţean Botoşani Botoşani. Văzând lipsa martorilor din lucrări Axânte Petru şi Sandu Gabriel, precum şi dispoziţiile art. 265 Cod procedură penală, instanţa dispune citarea acestora cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 10.04.2015Având în vedere că pentru aplicarea procedurii simplificate este necesară prezenţa inculpatului, instanţa respinge cererea de acordare a acestei proceduri. Constatând pertinentă, concludentă şi utilă cauzei proba testimonială solicitată de partea civilă, instanţa o va admite în temeiul art. 100 Cod procedură penală. Dispune citarea pentru termenul următor a martorilor din lucrări şi a martorilor propuşi de partea civilă, sens în care,
Incheiere de sedinta din 27.02.2015Instanţa prorogă discutarea cererii inculpatului la următorul termen de judecată când se va prezenta un alt apărător pentru asigurător, şi
Incheiere de sedinta din 26.01.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr. 3905/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Strugariu Marian pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Strugariu Marian, stabilind termen de judecată la data de 26 ianuarie 2015. Dispune citarea inculpatului, a părţii civile şi a asigurătorului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 02 decembrie 2014.
Incheiere camera preliminara din 02.12.2014