P******** D* P* L**** C***** D* A*** B********
IntimatB**** D****
Apelant InculpatB****** E****
Apelant InculpatŢ******* P******
Apelant InculpatC****** M******
Apelant InculpatDec.1323/A/În baza art. 421 pct. 2 lit. a CPP. admite apelurile declarate de apelanţii inculpaţi B**** D****, B****** E****, Ţ******* P******, C****** M******, MOACĂ EMILIA MIHAELA, CIOARĂ EUGENIA, VÂNĂTORU MARIA, CREŢU ION, CĂLIN MARIANA, CONDRUZ PETRICĂ şi COTOARBĂ LUCREŢIA şi de apelanta parte civilă Banca Comercială Romană impotriva sentintei penale nr. 437 pronuntata la data de 20.05.2014 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, in dosarul nr. 10687/299/2013. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr. 437 pronuntata la data de 20.05.2014 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, in dosarul nr. 10687/299/2013 şi rejudecand: 1. În temeiul art. 244 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpata CĂLIN MARIANA la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. În temeiul art. 323 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata CĂLIN MARIANA, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals în formă continuată. În temeiul art. 33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei CĂLIN MARIANA, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatei se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. 2. În temeiul art. 244 alin. 1 şi 2 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul CONDRUZ PETRICĂ, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. În temeiul art. 323 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen. condamnă pe inculpatul CONDRUZ PETRICĂ la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului CONDRUZ PETRICĂ, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatului se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. 3. În temeiul art. 48 alin.1 C.pen. rap. la art. 244 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul B**** D****, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune. În temeiul art. 48 alin.1 C.pen. rap. la art. 323 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul B**** D****, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la uz de fals, în formă continuată. În temeiul art. 288 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. dijn 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul B**** D****, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată. În temeiul art. 71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art.33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului B**** D****, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatului se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. În temeiul art.72 alin.1 C.pen. constată că inculpatul B**** D**** a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 26.11.2012 la data de 17.04.2013. 4. În temeiul art. 48 alin.1 C.pen. rap. la art. 244 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata Ţ******* P****** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune. În temeiul art.48 alin.1 C.pen. rap. la art.323 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata Ţ******* P****** la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la uz de fals. În temeiul art. 32 C.pen. rap. la art. 244 alin.1 şi 2 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata Ţ******* P****** la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (luni) închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune. În temeiul art. 323 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata Ţ******* P******, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei Ţ******* P******, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatei se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. În temeiul art.72 alin.1 C.pen. constată că inculpata Ţ******* P****** a fost reţinută şi arestată preventiv de la data de 26.11.2012 pană la data de 17.04.2013. 5. În temeiul art. 48 alin.1 C.pen. rap. la art. 244 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata C****** M****** la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare sub aspectul infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. În temeiul art. 48 alin.1 C.pen. rap. la art. 323 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpata C****** M******, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare sub aspectul infracţiunii de uz de fals în formă continuată. În temeiul art. 33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei C****** M******, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Călăraşi, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatei se execută de Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Călăraşi. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. În temeiul art.72 alin.1 C.pen. constată că inculpata C****** M****** a fost reţinută şi arestată preventiv de la data de 26.11.2012 pană la data de 17.04.2013. 6. În temeiul art. 48 alin.1 C.pen. rap. la art. 244 alin.1 şi 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata B****** E**** la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, sub aspectul infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în formă continuată. În temeiul art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 323 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata B****** E**** la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare, sub aspectul infracţiunii de complicitate la uz de fals, în formă continuată. În temeiul art. 33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei B****** E****, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatei se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 72 alin.1 C.pen. constată că inculpata B****** E**** a fost reţinută şi arestată preventiv de la data de 26.11.2012 la data de 17.04.2013. 7. În temeiul art. 244 alin.1 şi 2 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata VÂNĂTORU MARIA, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. În temeiul art. 323 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpata VÂNĂTORU MARIA, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei VÂNĂTORU MARIA, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. În temeiul art.71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatei se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. 8. În temeiul art. 244 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata CIOARĂ EUGENIA, la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată. În temeiul art. 323 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969, cu aplic. art.5 C.pen. şi cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata CIOARĂ EUGENIA la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, în formă continuată. În temeiul art. 33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei CIOARĂ EUGENIA, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatei se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. 9. În temeiul art.32 C.pen. rap. la art.244 alin.1 şi 2 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen., condamnă pe inculpatul CREŢU ION, la pedeapsa de 1 (un) an şi 1 (una) lună închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune. În temeiul art.323 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen., condamnă pe inculpatul CREŢU ION, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. În temeiul art.33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului CREŢU ION, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 1 (una) lună închisoare. În temeiul art.71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Giurgiu, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatului se execută de Serviciul de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Giurgiu. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre.. 10. În temeiul art. 48 alin.1 C.pen. rap. la art. 32 C.pen. rap. la art. 244 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata MOACĂ EMILIA MIHAELA la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune, în formă continuată. În temeiul art. 48 alin.1 C.pen. rap. la art. 323 C.pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. din 1969 şi cu aplic. art.5 C.pen. condamnă pe inculpata MOACĂ EMILIA MIHAELA, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la uz de fals, în formă continuată. În temeiul art. 33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei MOACĂ EMILIA MIHAELA, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Giurgiu, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatei se execută de Serviciul de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Giurgiu. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. 11. În temeiul art. 32 C.pen. rap. la art. 244 alin.1 şi 2 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata COTOARBĂ LUCREŢIA, la pedeapsa de 1 (un) an şi 1 (una) lună închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune. În temeiul art. 323 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata COTOARBĂ LUCREŢIA, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 33 şi 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei COTOARBĂ LUCREŢIA, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 1 (una) lună închisoare. În temeiul art.71 C.pen. din 1969 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1969. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Datele prevăzute la literele c), d), e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti, iar supravegherea executării măsurilor impuse inculpatei se execută de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune de pe langă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4-6 C. pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre. În temeiul art.397 C.proc.pen. rap. la art.25 C.proc.pen., art.346 C.proc.pen. rap. la art.998 – 999 vechiul C.civ. admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă BCR, cu sediul în municipiul Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, nr.5 şi obligă în solidar, pe inculpaţii Condruz Petrică, B**** D****, Craciun Mariana, Stan Stefan şi Vasile Traian la plata către partea civilă BCR a sumei de 41640,25 lei şi la plata dobanzilor şi penalităţilor calculate conform contractului de credit nr. 20129875477/02.08.2012 încheiat între partea civilă şi inculpatul Condruz petrică pană la data plăţii efective, reprezentând prejudiciul nerecuperat. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul STAN ŞTEFAN impotriva sentintei penale nr. 437 pronuntata la data de 20.05.2014 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, in dosarul nr. 10687/299/2013. În temeiul art.274 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat răman în sarcina acestuia. Onorariile apărătorilor din oficiu care au asigurat asistenţa juridică a apelanţilor inculpaţi şi a intimaţilor inculpaţi se vor acorda din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Bucureşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.10.2014.
Hotarare 1323/2014 din 30.10.2014Stabileşte termen de pronunţare la data de 30 octombrie 2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2014Pentru ca inculpatul să ajungă la o înţelege cu partea vătămată.
Incheiere de sedinta din 29.09.2014Lipsă de procedură cu intimatul-inculpat Enciu Marian.
Incheiere de sedinta din 01.09.2014