B*** S***
InculpatN********* I****
InculpatAdmite sesizarea. Dispune îndreptarea erorii materiale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.04.2015I. - În baza art. 86 al 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. şi art. 375 C.p.p. raportat la art. 396 al. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul B.S., aflat în stare de arest în altă cauză, în prezent încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, la 3 (trei) pedepse de câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârşirea a 3 (trei) infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (fapte din 13.02.2011, 24.03.2011 şi 25.10.2012) - În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. şi art. 375 C.p.p. raportat la art. 396 al. 10 C.p.p. condamnă pe acelaşi inculpat B.S., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge (faptă din 13.02.2011) Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a-II –a şi b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, prin s.p. 521/23.12.2011, în dosarul 1841/30/2011 al Tribunalului Timiş, definitivă la data de 07.11.2012 prin d.p. 3629 a I.C.C.j cu cele 3 pedepse pentru care a fost condamnat prin s.p.746/18.03.2013 pronunţată în dosarul 24977/325/2012 al Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. 643/R/27.05.2013 a Curţii de Apel Timişoara şi cu pedeapsa de 18 luni închisoare aplicată de Judecătoria de primă înfăţişare – Turnhout Belgia prin sentinţa penală cu Notificarea nr. 18.1.7.5916-11 din 09.11.2011, număr grefă 1559, nr. rep. 2-192. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată prin s.p.1114/03.04.2014 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul 8559/55/2013, definitivă prin necontestare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, după cum urmează: - 1(un) an şi 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” aplicat prin s.p. 746/18.03.2013. - 2(doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, fără a poseda permis de conducere” aplicat prin s.p. 746/18.03.2013. - 3(trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „Sustragerea de la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” aplicat prin s.p. 746/18.03.2013. - 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 521/23.12.2011 - 18 luni închisoare aplicată de Judecătoria de primă înfăţişare – Turnhout Belgia prin sentinţa penală cu Notificarea nr. 18.1.7.5916-11 din 09.11.2011, număr grefă 1559, nr. rep. 2-192. - 1 an închisoare sporul aplicat prin s.p. 746/18.03.2013 În baza art. 33 lit. a, 34 alin. 1, lit. b şi art. 35 alin. 1, Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen, contopeşte cele 3 pedepse de câte 1 an închisoare şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 521/23.12.2011 a Tribunalului Timiş, def. la 07.11.2012 prin d.p. nr. 3629/07.11.2012 a Î.C.C.J. cu cele 3 pedepse aplicate prin s.p. 746/18.03.2013( astfel cum au fost repuse în individualitate) şi cu pedeapsa de 18 luni închisoare aplicată de Judecătoria de primă înfăţişare – Turnhout Belgia prin sentinţa penală cu Notificarea nr. 18.1.7.5916-11 din 09.11.2011, număr grefă 1559, nr. rep. 2-192, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, în regim de detenţie. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II –a şi lit.b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei aplicată în cauză, astfel cum au fost interzise prin s.p. nr. 521/23.12.2011 a Tribunalului Timiş. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.. În baza art. 40 alin. 3 şi art. 72 al.1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată reţinerile de la datele de 29.09.2010 şi 05.01.2011 şi perioada executată de la data de 09.11.2012 la zi. Anulează M.E.P.Î. nr. 1149/2014 emis în 16.04.2014 în dosarul 8559/55/2013 al Judecătoriei Arad şi dispune emiterea unui nou M.E.P.Î., conform prezentei sentinţe penale. II. - În baza art. 86 al 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul N.I., fără antecedente penale, la 2 (două) pedepse de câte 1 an şi 4 luni închisoare fiecare pentru săvârşirea a 2 (două) infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (fapte din 13.02.2011 şi 16.11.2011) - În baza art. 85 al 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpat N.I. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (faptă din 16.11.2011) Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin s.p. 1010/15.04.2013 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosar 25166/325/2012, definitivă prin d.p. 1224/R/16.10.2013 a Curţii de Apel Timişoara şi prin s.p. nr. 274/20.04.2012 a Judecătoriei Deta, dosar nr. 2411/220/2011, definitivă prin nerecurare la data de 08.05.2012. În temeiul art. 85 alin. 1 C.p.p. cu aplicarea art.5 c.p. şi art. 15 al.2 din legea 187/2012 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare aplicate prin s.p. 1010/15.04.2013 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosar 25166/325/2012, definitivă prin d.p. 1224/R/16.10.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată prin s.p. 1010/15.04.2013 a Judecătoriei Timişoara, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, după cum urmează: - 1 an închisoare aplicată prin s.p. 1010/15.04.2013 a Judecătoriei Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. -pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, aplicată prin s.p.274/20.04.2012 a Judecătoriei Deta -pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, aplicată prin s.p.274/20.04.2012 a Judecătoriei Deta -pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, aplicată prin s.p.274/20.04.2012 a Judecătoriei Deta -sporul de 2 luni închisoare aplicat prin s.p. 1010/15.04.2013 În baza art. 33 lit. a, 34 alin. 1, lit. b şi art. 35 alin. 1, Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen, contopeşte cele 3 pedepse de câte 1 an şi 4 luni închisoare aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. 1010/15.04.2013 a Judecătoriei Timişoara şi cu cele 3 pedepse de câte 1 an închisoare fiecare aplicate prin s.p.274/20.04.2012 a Judecătoriei Deta, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 4 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.. În baza art. 81 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile art. 82 din C.pen din 1969 stabilind în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 ani, calculat de la data de 08.05.2012, dată la care a rămas definitivă s.p. nr. 274/20.04.2012 a Judecătoriei Deta, dosar nr. 2411/220/2011. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 c.p., suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 404 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu al inculpatului B*** S***, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul B.S. la plata sumei de 1.000 lei şi pe inculpatul N.I.la plata sumei de 1.600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.04.2015
Hotarare 702/2015 din 03.04.2015AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 03.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2015Faţă de lipsa martorilor, în vederea citării acestora, acordă termen la data de 25.03.2015.
Incheiere de sedinta din 11.03.2015ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 11.03.2015.
Incheiere de sedinta din 11.02.2015ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 11.02.2015.
Incheiere de sedinta din 14.01.2015ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 14.01.2015.
Incheiere de sedinta din 10.12.2014Acordă termen la data de 10.12.2014.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 12.11.2014.
Incheiere de sedinta din 15.10.2014Revenirea cu adresă către Centrul de Cooperare Poliţienească, precum şi citarea inculpatului N.I.la adresa de domiciliu şi prin afişare la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2014, C2P, sala 278. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.09.2014.
Incheiere de sedinta din 17.09.2014Amână cauza la data de 17.09.2014.
Incheiere de sedinta din 09.07.2014Citarea inculpatului N.I. cu mandat de aducere. Efectuarea de verificări în baza de date a Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Timişoara şi citarea inculpatului N.I. la adresa indicată. Efectuarea unei adrese către Biroul de Executări Penale – Judecătoria Timişoara în vederea comunicării sentinţei penale nr. 746/18.03.2013 pronunţată în dosarul nr. 24977/325/2013 al Judecătoriei Timişoara, pe seama inculpatului B.S., precum şi a sentinţei penele nr. 1010/15.04.2013 pronunţată în dosarul nr. 25166/325/2012 a Judecătoriei Timişoara, pe seama inculpatului N.I.. Amână judecarea cauzei la data de 09.07.2014, C2P, sala 278, pentru când se citează inculpatul N.I. cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.06.2014.
Incheiere de sedinta din 18.06.2014În temeiul art. 346 alin. 2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2237/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul B.S., trimis în judecată cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi a unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, în concurs real şi ideal, fapte prevăzute de art.335 alin.1 şi art.336 alin.1 din C.p., cu aplicarea art.33 lit. a şi b din C.p. din 1969 şi pe inculpatul N.I., trimis în judecată cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, a unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi a unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, în concurs real şi ideal, fapte prevăzute de art.335 alin.1 şi art.334 alin.1,2 din C.p., cu aplicarea art.33 lit. a şi b din C.p. din 1969., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză. Stabileşte termen la data de 18.06.2014, ora 09:00, sala 278, C2P, pentru când: - se citează inculpaţii, - se emite adresă către PNT Arad în vederea comunicării MEPI pe seama inculpatului B.S., precum şi adresă către Judecătoria Timişoara în vederea comunicării sentinţei penale nr. 1010/15.04.2013. Comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 22.05.2014.
Incheiere camera preliminara din 22.05.2014