R***** I**** S**
ContestatorS* S******** S**
IntimatAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu. Constată perimarea cererii formulate de contestatoarea R***** I**** S** în contradictoriu cu intimata S* S******** S**, având ca obiect contestaţie la executare. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2015.
Hotarare 2303/2015 din 12.11.2015În temeiul art.242 alin.1 N.C.P.C. dispune suspendarea judecării cauzei. Cu recurs, în mod separat, cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.
Incheiere suspendare din 05.03.2015Amână judecarea cauzei la data de 05 martie 2015 termen acordat pentru ca partea creditoare să facă dovada achitării cheltuielilor privind xerocopierea dosarului de executare nr. 1377/2014 în cuantum de 31 lei până la termenul de judecată următor, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art.242 NCPC, cât şi pentru ca partea contestatoare să facă, sub rezerva dezbaterii probatoriilor, dovada achitării debitului în cuantum de 2.336,59 lei.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015Amână judecarea cauzei la data de 29 ianuarie 2015 termen acordat pentru a se înainta de către BEJA Bîrsan Firel & Bîrsan Vicuţa Maria copia dosarului de executare silită nr. 1377/2014, cât şi pentru ca partea contestatoare să facă, sub rezerva dezbaterii probatoriilor, dovada achitării debitului în cuantum de 2.336,59 lei.
Incheiere de sedinta din 11.12.2014