M********* J********
Apelant PârâtC***** D* A*** T**** M****
Intimat PârâtT********* H*******
Intimat PârâtP***** I*****
Intimat ReclamantAdmite apelul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei civile nr. 2770 din 16 octombrie 2014, pronunţată de T********* H******* în dosarul nr. 1073/96/2014. Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că: Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 15 aprilie 2011 şi, în consecinţă, respinge respectivele pretenţii ale reclamantului, ca fiind prescrise. Obligă pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Târgu-Mureş şi T********* H******* să plătească reclamantului daune - interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute prin titluri executorii, la care face referire OUG nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 15 aprilie 2011 şi până la data plăţii efective şi integrale a creanţelor. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 octombrie 2015
Hotarare 840/2015 din 28.10.2015Suspendarea judecăţii apelului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei civile nr. 2770 din 16.10.2014, pronunţată de T********* H******* în dosarul nr. 1073/96/2014, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă,coroborat cu art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă, până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizării înregistrată sub nr. 199/1/2015. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Târgu Mureş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 mai 2015.
Incheiere suspendare din 27.05.2015Suspendarea judecării apelului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei în baza art. 520 pct. 4 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Târgu-Mureş.
Incheiere suspendare din 11.02.2015