L******* I***
InculpatÎn baza art.386 alin.1 C.proc.pen., admite cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptei pentru care inculpatul L. I. a fost trimis în judecată, din dispoziţiile art.336 alin.1 NCP (Legea 286/2009), cu aplicarea art.5 NCP, în dispoziţiile art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată (în forma prevăzută înainte de modificarea prin Legea 286/2009) raportat la art. 5 NCP. În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, raportat la art.5 Cod penal (Legea 286/2009), art. 10 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul L. I., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de 8 luni închisoare. În baza dispoziţiilor art. 71 Cod penal din 1969, raportat la art.12 alin.1 din Legea 187/2012 de aplicare a noului Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a şi lit. b C.pen. din 1969. În baza art. 81 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit conform art. 82 C.pen. din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin .5 Cod penal din 1969, raportat la art.12 alin.1 din Legea 187/2012 de aplicare a noului Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei principale. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotarare 1664/2014 din 08.12.2014Amână pronunţarea la data de 08.12.2014, ora 13.00, s.114, C2P.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.2458/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, privind pe inculpatul L.I.trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influen?a alcoolului, faptă prev. ?i ped. de art. 336, alin.1 C.penal, cu aplicarea art. 5 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul L. I. Fixează termen de judecată la data de 05.12.2014, ora 08.30, sala 114, cu citarea inculpatului. Definitivă.
Incheiere camera preliminara 206/2014 din 11.11.2014